Marcel Ciolacu vrea sesiune extraordinară a Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale

Laurentiu Gheorghe | 14.01.2020

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat marți convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru eliminarea pensiilor speciale.

Pe aceeași temă

Ciolacu intenționează să propună ca dată pentru reluarea lucrărilor Parlamentului ultima săptămână din luna ianuarie. Propunerea lui Ciolacu a fost validată în Comitetul Executiv al PSD.

„Deoarece a ieșit informația în spațiul public că nu pot fi dublate alocațiile pentru copii din cauza impactului bugetar pe pensiile speciale, o să cer colegilor o sesiune extraordinară a Parlamentului cu ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, înaintea ședinței Comitetului Executiv a partidului, prima din acest an.

Joia trecută, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie supus la vot proiectul de lege al liberalilor privind tăierea pensiilor speciale. El susține că din economia rezultată din tăierea pensiilor speciale Guvernul ar avea bani pentru plata alocațiilor majorate: „Alegeți domnilor pesediști - ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!”.

Ludovic Orban anunța că PNL ia în calcul patru variante legate de proiectul de lege al PSD votat în Parlament privind dublarea alocațiilor copiilor. Printre variante se numără atacarea la Curtea Constituțională și prorogarea termenului de intrare în vigoare. „PNL își dorește creșterea, dar o creștere rațională, care să fie sustenabilă, pentru care să existe banii necesari și să nu fie o creștere care să creeze grave dezechilibre”, a spus premierul.

Camera Deputaților a amânat în decembrie, pentru acest an, votul asupra proiectului PNL de abrogare a pensiilor speciale.

Proiectul PNL, care a primit avizul favorabil în Comisia de Muncă, propune eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu excepţia pensiilor militare. Liberalii susțin menținerea pensiilor speciale doar pentru militari deși, inițial, aceștia au pledat și pentru păstrarea beneficiilor și pentru magistrați.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22