Mare viteza la Legile justitiei. Proiectul asumat de PSD trece in 2 zile de comisia speciala

Fara Autor | 20.11.2017

Proiectul de lege asumat de PSD cu cele trei legi esentiale din justitie (statutul magistratilor, legea de functionare a CSM si legea de organizare judiciara) ar urma sa treaca in aceasta saptamana de Comisia Speciala din Parlament, conform HotNews, care citeaza surse politice.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi "pentru" şi 119 "împotrivă", modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislaţiei în domeniul Justiţiei, astfel încât actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei să fie modificate numai în această comisie, conform Stiripesurese.

Preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, a trimis luni Birourilor permanente reunite o scrisoare în care solicită ca toate actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei care sunt în procedură parlamentară să fie dezbătute şi modificate în această comisie.


Urmeaza  ca in alte zece zile sa fie votate in plenul celor doua camere, desi au primit aviz negativ de la CSM iar asociatiile magistratilor au cerut retragerea lor. 

 

Deputatul PSD Florin Iordache, presedintele comisiei speciale, a confirmat, conform HotNews, ca legile justitiei vor intra miercuri in comisia speciala, precizand ca “poate joi sau vineri sunt gata”.


Pe langa legile jusitiei, saptamana viitoare ar urma sa iasa din dezbaterile Comisiei speciale si amendamtele de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala. 

 

De altfel, Florin Iordache a solicitat Birourilor Permanente ale Parlamentului suplimentarea hotărârii prin care s-a înfiinţat comisia pe care o conduce cu următorul articol: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”, după cum transmite News.ro.

 

Adică, Iordache solicită conducerii Parlamentului extinderea atribuţiilor comisiei astfel încât să aibă competenţe pentru modificarea tuturor legilor cu incidenţă asupra justiţiei.


 

Rezolutia PSD impotriva “statului paralel”.

 

Accelerarea adoptarii legilor justitiei ar fi fost decisa dupa intalnirea liderilor PSD de la Baile Herculane, cand s-a adoptat si rezolutia impotriva “statului paralel”.


Potrivit unor surse parlamentare, procedura in cazul legilor justitiei este simplificata, astfel ca nu vor mai ajunge si in comisiile juridice. Cele trei legi care rezulta din comisia speciala merge mai intai la Camera Deputatilor, unde vor ramane 5 zile pentru cei interesati sa faca amendamente, scrie HotNews 

 

Apoi, amendamentele intra inapoi in comisia speciala, sunt discutate si votate. Urmeaza un raport dat in aceasta Comisie si apoi un vot in plenul Camerei Deputatilor.


Procedura se repeta la Senat, care va da votul final in plen. Altfel spus, in maxim zece zile de la iesirea legilor justitiei din Comisia Speciala ele ar putea fi votate in Parlarlament, ceea ce inseamna ca in prima jumatate a lunii decembrie vor ajunge la promulgare.


Potrivit Constitutiei, presedintele se pronunta asupra lor in maxim 20 de zile iar daca nu este de acord cu forma adoptata le poate trimite inapoi la Parlament o singura data. Parlamentul nu e obligat sa tina seama de observatiile presedintelui iar dupa ce le voteaza din nou, seful statului este obligat sa le promulge.


Presedintele si opozitia mai au, teoretic, o cale de atac: sesizarea la Curtii Constitutionale.


Una din cele mai importante modificari la legile justitiei (statutul magistratului) vizeaza schimbarea procedurii de numire a procurorilor sefi. Initial, ministrul justitiei, Tudorel Toader, a anuntat un proiect de lege care prevederea exluderea totala a sefului statului din procedura de numire a procurorilor sefi.


In proiectul de lege asumat de PSD si depus in Parlament, presedintele isi pastreaza prerogativa numirii procurorilor sefi, dar pierde din atributii in ce priveste revocarea. In legislatia actuala, revocarea revenea presedintelui, la propunerea Ministrului Justitiei. Potrivit propunerilor de modificare a legilor justitiei, revocarea sefilor parchetelor se face de catre Consiliul Superior al Magistraturii, Sectia pentru Procurori, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea Ministrului Justitiei.


O amputare a prerogativelor presedintelui este prevazuta la procedura de numire a conducerii Curtii Supreme. Articolul 53 din legea in vigoare arata ca presedintele Romaniei nu poate refuza propunerile de la CSM decat motivat, dar fara a exista o limita a numarului de refuzuri. Propunerea actuala limiteaza numarul de refuzuri la unul singur.


 

Raportul MCV recomanda avizul Comisiei de la Venetia
 

 

Raportul MCV dat publicitatii miercuri, 15 noiembrie, recomanda Romaniei sa astepte avizul Comisiei de la Venetia inainte de a schimba procedura de numire a procurorilor sefi. “Ramane ca recomandare ca Romania sa ceara avizul Comisiei de la Venetia. Indeplinirea acestei recomandari este menite sa asigure garantii in ce priveste transparenta, independenta si sistemul de checks and ballances, chiar daca decizia finala urmeaza sa fie luata la nivel politic”, se arata in raportul MCV.


Pe 25 octombrie, Liviu Dragnea declara ca legile justitiei vor fi adoptate in aceasta sesiune parlamentara, cu sau fara avizul Comisiei de la Venetia.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22