Marea Britanie adoptă noi masuri menite să descurajeze imigrația

D.g. | 09.04.2014

Pe aceeași temă

Marea Britanie a anunțat marți că își intensifică restricțiile privind accesul imigranților la beneficii sociale în condițiile în care premierul David Cameron încearcă să reducă venirea muncitorilor străini în țară în perspectiva unor alegeri naționale anul viitor, transmite agenția Reuters, citata de Agerpres.

Sondajele de opinie arată că alegătorii sunt îngrijorați din cauza nivelurilor de imigrație, o tendință reflectată inclusiv în popularitatea crescândă a formațiunii eurosceptice UK Independence Party (UKIP) ce se opune 'imigrației cu ușile deschise' și a început să își extragă susținători din rândurile simpatizanților conservatori ai lui Cameron.

Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP) ar urma să se claseze pe primul sau al doilea loc în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European programate luna viitoare, în timp ce conservatorii ar putea termina pe poziția a treia. Drept urmare, David Cameron a încercat să dea dovadă de fermitate pe acest subiect prin înăsprirea legislației privind acordarea de vize pentru imigranții din afara UE și prin restricționarea accesului la beneficii sociale pentru cetățenii europeni.

În conformitate cu decizia anunțată marți, imigranții din toate țările care vor sosi pe teritoriul Marii Britanii pentru a-și găsi un loc de muncă vor trebui să aștepte trei luni înainte să poată avea acces la asistență socială pentru copiii lor. Acest anunț se adaugă altuia referitor la o perioadă similară de așteptare de trei luni pentru a putea accesa ajutorul de șomaj, introdusă în acest an la scurtă vreme după ridicarea restricțiilor de pe piața muncii britanice pentru cetățenii români și bulgari.

De asemenea, noii solicitanți de asistență nu vor mai beneficia de acces automat la servicii de traducere, iar cei care nu cunosc limba engleză vor fi sancționați dacă nu își vor îmbunătăți abilitatea de a vorbi în această limbă. 'Aceste schimbări trimit un mesaj puternic potrivit căruia sistemul nostru de asistență socială nu ar trebui abuzat și îi vor descuraja pe cei care cred că pot veni în Marea Britanie în primul rând pentru acest lucru', a explicat Nicky Morgan, responsabilă în cadrul Ministerului de Finanțe britanic.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22