Pe aceeași temă
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, vineri, că el face parte dintre cei care nu cred că pactul de coabitare a fost o greşeală, dar că el consideră că a fost o greşeală suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, relateaza Romania libera.
"Eu fac parte din cei care nu cred că pactul de coabitare a fost o greşeală", le-a spus Vanghelie reprezentanţilor PSD la "Atelierul pentru muncă şi relaţia cu sindicate", afirmând că era nevoie de acest lucru, "după toată nebunia care a existat".
Vanghelie a mai spus că el consideră că a fost o greşeală încercarea de suspendare a preşedintelui, şi prima, şi a doua, arătând că prima dată a susţinut-o deoarece era "mai tânăr şi mai prost".
"Eu cred că după toată nebunia care a existat... şi eu cred că a fost o greşeală că am vrut să-l suspendăm. A fost şi prima dată, a fost şi a doua dată. Prima dată am susţinut, că am fost mai tânăr şi mai prost. Astăzi cred că trebuie să facem de aşa manieră să întrebăm cu subiect şi predicat: domnule preşedinte sunteţi de acord (...), consideraţi că aceste proiecte sunt vitale pentru România? Veniţi şi semnaţi acest pact alături de noi pentru România. Altfel, unde ajungem? Dacă preşedintele se duce la Bruxelles într-un fel, premierul în America în alt fel, nu ne ajută cu nimic", a mai spus Vanghelie, potrivit Romania libera.
Vanghelie l-a atacat dur pe Crin Antonescu, sustind ca acesta mai mult il incurca pe Victor Ponta care "alearga singur".
"Este anapoda ca primul ministru sa alerge singur si un alt coleg sa incerce sa il incurce. Pe fond, toata lumea are dreptate. Avem 70%, dar ei sunt asa, numai cateodata. Cateodata ne mai oprim, iar mai inaintam doi pasi, ca vin alegerile europarlamentare, ca vin alegerile prezidentiale. Si aici, factorii de decizie care sunt cunoscatori stiu toate lucrurile astea. Stim si gandirea PNL, si gandirea presedintelui", a declarat Marian Vanghelie la "Atelierele Viitorului", intalniri organizate de PSD, potrivit ziare.com.
Vanghelie sustine ca Ministerul Muncii ar trebui condus de un pesedist si nu de un liberal, aici fiind cele mai multe probleme.
"Ministerul trebuie, intr-o forma sau alta, sa fie condus de PSD ca sa putem sa discutam despre problemele sociale exact cum vrem sa le punem in aplicare (...) "Nu se poate sa faci social- democratie fara sa conduci Ministerul Muncii. In toata lumea civilizata ministrii ajung la 60 de ani, au pregatire si interes ca sa conduci. Daca n-ai condus ministere si secretare si nici sa comanzi cafeaua la secretara, n-ai cum sa conduci un minister, indiferent cum se numeste el", a spus Vanghelie.