Mariana Câmpeanu cere scuze că l-a învinovăţit pe Băsescu pentru indemnizaţia acordata mamelor: Credeam că legea e la el

Fara Autor | 03.10.2012

Pe aceeași temă

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a cerut scuze pentru faptul că l-a învinovăţit pe preşedintele Traian Băsescu pentru întârzirea promulgării legii care majorează indemnizaţia mamelor şi a explicat că abia ulterior a aflat că acest proiect de lege mai trebuie aprobat şi de către Senat, scrie Mediafax.

"Îmi cer scuze, am făcut o eroare, eu am înţeles că avem drept cameră decizională Camera Deputaţilor şi, în clipa în care legea a fost semnată, am crezut că procedura s-a încheiat, dar ea trebuia semnată şi la Senat şi de aceea a mai întârziat...eu îmi cer scuze, am dat vina exclusiv pe domnul preşedinte şi iată că de data asta nu a fost vinovat", a spus Câmpeanu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

 

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declarase luni, 1 octombrie, că nu ştie de ce preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaţilor privind majorarea indemnizaţiei la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în texul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.

Câmpeanu a mai arătat că legea poate fi aplicată şi de la 15 octombrie, având în vedere întârzierea promulgării.

 

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, a precizat însă că Legea privind majorarea la 85% a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu a fost încă depusă pentru promulgare la Palatul Cotroceni.

"Respectiva lege nu a fost depusă încă la Administraţia Prezidenţială în vederea promulgării ei de către preşedintele României. Aşa cum reiese în mod clar de pe website-ul Camerei Deputaţilor, legea se află încă la Secretarul General al Camerei Deputaţilor, unde a fost depusă în cursul zilei de ieri, 2 octombrie 2012", afirmă Bogdan Oprea, într-un comunicat de presă transmis miercuri, 3 octombrie.

 

Legea respectivă mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Totodată, proiectul de lege flexibilizează perioada în care persoanele care primesc ajutoare sociale trebuie să achite impozite locale.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22