Mario Iorgulescu, liber, după ce Curtea de Apel a anulat mandatul de arestare internațională

Laurentiu Gheorghe | 06.04.2020

Curtea de Apel București a dispus retrimiterea dosarului lui Mario Iorgulescu la prima instanță pentru rejudecare, pentru un viciu de procedură la decizia de arestare a fiului lui Gino Iorgulescu.

Pe aceeași temă

După anularea mandatului de arestare internațională emis luna trecută, Mario Iorgulescu rămâne în libertate, în prezent aflându-se la o clinică de recuperare în Italia.

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au anulat mandatul international de arestare dupa ce au constatat ca fiind nelegala decizia din prima instanta. Astfel, cererea procurorilor de arestare a lui Iorgulescu ajunge din nou la Tribunalul Bucuresti, prima instanta, pentru rejudecare.

Informatia a fost confirmata de avocatul Cristian Ene, pentru Mediafax.

Mandatul fusese emis pe 5 martie, pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care Mario Iorgulescu este acuzat că a condus sub influența alcoolului și a drogurilor și a produs un accident în urma căruia un bărbat a murit. Expertizele au arătat că Mario a condus cu o viteză de 162 de kilometri pe oră, deși limita legală era 50 de kilometri pe oră.

Din 23 septembrie, Mario Iorgulescu a fost dus la o clinica din Italia, pentru ca si el a fost ranit grav in urma impactului. Acesta a fost externat si preluat de un institut de reabilitare psihiatrica din Italia. Ulterior, in 31 octombrie, a fost internat la o alta clinica din Italia, unde se afla si in prezent.

Din rechizitoriul întocmit de procurori:

„Pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. Bucureşti, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul (…) cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V. D.-A., care a decedat pe loc, toate acestea în condiţiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, inculpatul nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum”, au explicat procurorii în cererea de arestare. Aceştia au mai precizat că procedând în acest fel, Mario Iorgulescu „a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi astfel ucigând-o pe victimă cu intenţie indirectă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22