Mark Gitenstein: Când puterea e concentrată în mâinile câtorva persoane, țările eșuează

Fara Autor | 05.07.2012

Pe aceeași temă

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat miercuri la receptia organizata cu ocazia zilei nationale a SUA, că nicio economie nu poate prospera şi nicio democraţie nu poate supravieţui în lipsa unui angajament ferm faţă de statul de drept şi a respectului pentru instituţiile democratice, potrivit Agerpres.


"În definitiv, nicio economie nu poate prospera şi nicio democraţie nu poate supravieţui în lipsa unui angajament ferm faţă de statul de drept şi a respectului pentru instituţiile democratice. Nimeni nu se poate îndoi că România are procurori curajoşi şi consecvenţi şi judecători neînfricaţi. Pentru ei, nimeni nu este mai presus de lege', a declarat Mark Gitenstein, în discursul susţinut la recepţia de la reşedinţa ambasadorului SUA din Bucureşti, cu ocazia zilei naționale a SUA.

El a explicat că multe persoane din Washington citesc o carte numită 'De ce eşuează naţiunile'.

'În editorialul său din New York Times, Tom Friedman explică ideea cărţii: 'instituţiile sunt principalul factor care diferenţiază ţările'. Atunci când creează instituţii economice şi politice cuprinzătoare, ţările prosperă', iar atunci când puterea este concentrată în mâinile câtorva persoane, ele eşuează', a spus oficialul american.

Gitenstein a afirmat că România se află 'în mijlocul unei noi furtuni politice'. 'Dumneavoastră creaţi acum tocmai acel tip de instituţii, care le oferă românilor puterea de a-şi folosi talentul pentru a făuri această naţiune. Iar românii încep să conştientizeze că aceste instituţii nu aparţin unui anumit partid politic, ci poporului român, şi vor lupta să le apere. Căci pericolul abuzului de putere la nivel central sau local există întotdeauna. Şi tocmai cetăţenii acestei ţări sunt cei care au de suferit atunci când aceste instituţii sunt puse în pericol. Naţiunile care eşuează sunt cele ale căror instituţii sunt slabe sau manipulate, cele în care statul de drept este banalizat. În cazul României, trăinicia acestor instituţii va decide dacă prosperaţi şi dacă copiii voştri vor hotărî să trăiască aici', a declarat ambasadorul SUA.

Ambasadorul SUA a subliniat că România a făcut 'paşi importanţi înainte prin faptul că Guvernul anterior a realizat reforme instituţionale în ceea ce priveşte administrarea bugetului şi, făcând mari sacrificii, au fost adoptate măsuri de austeritate dificile'.

'De aceea, perspectivele economice ale României se îmbunătăţesc, lucru demonstrat de creşterea economică din acest an, prima de la criza financiară din 2008. Oricât de greu de crezut poate fi, date fiind dificultăţile cu care vă confruntaţi, chiar şi în această perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic pentru Uniunea Europeană, economia României continuă să aibă unul dintre cele mai bune parcursuri', a spus el, adăugând că prin reformele instituţionale 'bogăţia ţării pe cap de locuitor s-a dublat în ultimii şapte ani, iar în primii şase ani ai acestui secol, străinii au investit în România câte 10.000 de lei pentru fiecare bărbat, femeie şi copil'.

În plus, el a precizat că actualul guvern merită recunoaştere pentru adoptarea 'condiţiilor' impuse de FMI.

'Dar misiunea de viitor este copleşitoare. Nivelul investiţiilor străine directe din România a scăzut la mai puţin de un sfert din valoarea din 2008. Singura soluţie este continuarea aplicării lecţiilor lui Friedman: continuarea democratizării ţării, consolidarea pieţelor şi asigurarea împărţirii beneficiilor obţinute în urma acestei creşteri între toţi românii, nu doar între câteva persoane', a spus Gitenstein.

El a apreciat că pe viitor continuarea reformelor instituţionale este vitală. 'Oricât de dificilă poate părea, iar principalele partide din România par să fie de acord că este nevoie de acest lucru. Orice regres va fi sever pedepsit de nemiloasele pieţe internaţionale şi toţi românii vor avea de suferit', a spus ambasadorul SUA.

Mark Gitenstein a arătat că 'depăşirea moştenirii comunismului este dificilă', însă există ţări din Europa de Est, precum Polonia şi regiuni din România, ca Timişoara, Sibiu şi Cluj care merg mai departe.

El a afirmat că Guvernul Ponta, adoptând Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi strategia anticorupţie a Executivului a promis să extindă şi să consolideze programul de luptă împotriva corupţiei.

'Sunt conştient că forţele care doresc 'întoarcerea la situaţia de dinainte', care se opun acestor reforme, sunt puternice şi neobosite. Promisiunile de continuare a progreselor au nevoie de aliaţi, alţii decât FMI, UE sau comunitatea diplomatică. Dumneavoastră trebuie să vă doriţi acest succes mai mult decât membrii comunităţii internaţionale', a spus oficialul american.

El a completat că 'există un grup de români care nu vor mai tolera 'starea de fapt''.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22