Marko Bela, despre referendum: probabil urmează religia de stat, pedeapsa cu moartea

Redactia | 04.10.2018

Fostul presedinte al UDMR Marko Bela a publicat, joi, un text in care prezinta motivele pentru care nu va participa la referendumul pentru redefinirea familiei in Constitutie, organizat in acest weekend.

Pe aceeași temă

"M-am gandit sa scriu de ce nu voi merge sa votez pentru prima oara dupa 1990.

Pentru ca nu vreau ca acest referendum sa fie valid. Pentru ca, daca putem schimba Constitutia, a doua zi nu se schimba nimic. Totusi, totul se va schimba.

Pentru ca va veni o alta initiativa. Prima, probabil, despre avort. Apoi, despre religia de stat. Apoi, pedeapsa cu moartea. Despre rromi. Despre folosirea steagului. Despre intonarea imnului. Despre scolile maghiare", a notat fostul lider UDMR pe platforma citata, unde a publicat recent un text antireferendum si fostul udemerist Peter Eckstein Kovacs.

Apel de la maghiari pentru boicot la referendum: Poate constitui un precedent periculos!

Marko Bela considera ca referendumul pentru familie este o "diversiune", este "ura".

"Toate referendumurile vor avea succes. Cei care vor vota se pot bucura. Dar intr-un final, va fi un referendum si despre bucurie. Si despre cand poti sa plangi. Am vrut sa scriu toate acestea, pentru ca am foarte multe argumente. Este o diversiune. Este ura. Nu este crestinism", adauga Marko Bela.

Fostul lider UDMR a relatat apoi despre o poezie, pe care afirma ca nu ar strica sa "aruncam o privire" inainte de a ne hotari sa participam la consultarea populara.

"Am gasit un poem. Poate nu o sa votez. (...) Inainte sa decizi daca imbraci hainele de sarbatoare si mergi la vot, citeste poezia! Desigur, citeste-o ca pe o poezie, si nu ca pe un text electoral. Si nu iti fie teama, nu e niciun nazist, niciun comunist aici. Este doar un poem. O metafora. In plus, sunt mai multe variante de text, dar, in esenta, e aceeasi.

"Cand nazistii au venit sa ii ia pe comunisti,

n-am scos o vorba.

Pentru ca nu eram comunist.

Cand sindicalistii au fost arestati,

am tacut.

Pentru ca nu eram sindicalist.

Cand i-au arestat pe social-democrati,

am tacut.

Pentru ca nu eram social-democrat.

Cand au venit sa ii ia pe evrei,

nu m-am revoltat.

Pentru ca nu eram evreu.

Cand au venit sa ma ia pe mine,

nu mai ramasese nimeni care sa-mi ia apararea".

Marko Bela ii indeamna pe cititori sa decida dupa propria constiinta daca voteaza la referendum, insa precizeaza ca "de data asta nu ne vom intalni la urne".

Intitulat "De data asta nu ne intalnim", textul este publicat pe transindex.ro, in limba maghiara.

(traducere Ziare.com)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22