Martin Schulz, candidatul socialistilor europeni la PRESEDINTIA Comisiei Europene

Fara Autor | 10.10.2013

Pe aceeași temă

Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European (PE), este candidadul socialiştilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în 2014, a anunţat joi grupul socialist din cadrul PE, transmite Mediafax.
 
Candidatura lui Martin Schulz, europarlamentar din 1994 şi preşedinte al PE de la începutul anului 2012, a fost aprobată miercuri seara de către grupul socialist, al doilea cel mai important grup politic în PE.
 
Pretendenţii la obţinerea învestiturii socialiste au termen până la sfârşitul lui octombrie să-şi depună candidatura la Partidul Socialist European (PSE), care reuneşte partidele socialiste şi social-democrate europene, inclusiv SPD-ul german şi PS-ul francez.
 
Numele candidaţilor vor fi anunţate la 6 noiembrie. Procedura prevede ca fiecare partid naţional de stânga să se pronunţe. PS-ul francez şi-a exprimat, marţi, susţinerea faţă de Schulz. Candidatul va fi învestit în februarie 2014, la Congresul PSE, care va adopta cu această ocazie programul său electoral.
 
În virtutea Tratatului de la Lisabona, alegerea viitorul preşedinte al CE trebuie, care este desemnat în continuare de către şefii de stat şi de Guvern din cadrul UE, este necesar să reflecte rezultatele alegerilor europene.
 
sursa: mediafax
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22