Martin Schulz: Spionarea instituţiilor europene ar fi o lovitură grea pentru relaţiile UE-SUA

Fara Autor | 02.07.2013

Pe aceeași temă



Informaţiile potrivit cărora Statele Unite au spionat instituţiile europene, dacă se confirmă, vor reprezenta "o lovitură teribilă" pentru relaţiile dintre UE şi Washington, a apreciat luni preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

Schulz a declarat că a fost "profund şocat" de aceste dezvăluiri, în discursul său, la sesiunea de deschidere a Parlamentului European de la Strasbourg.

"Dacă aceste aserţiuni vor fi confirmate, aceasta va însemna că situaţia este extrem de serioasă" şi ele vor reprezenta "o lovitură teribilă pentru relaţiile dintre UniuneaEuropeană şi Statele Unite", a avertizat preşedintele social-democrat al Parlamentului European, care a menţionat în decursul ultimelor zile un posibil "imens scandal".

"Parlamentul European nu trebuie să fie tratat precum un duşman", a adăugat Schulz, evocând informaţiile potrivit cărora au fost instalate microfoane în Biroul de Informare al Parlamentului European de la Washington.

"Eu înţeleg perfect că trebuie să fie luate măsuri în lupta împotriva terorismului, sunt necesare şi activităţi de informare, dar eu nu am sentimentul că instituţiile europene au intenţia de a pregăti atentate teroriste, de aceea eu consider că acest mod de a acţiona este complet intolerabil", a declarat preşedintele Parlamentului European.

Schulz a anunţat că a avut o "întâlnire cu ambasadorul american la Uniunea Europeană" şi i-a "cerut ca în mod cât mai rapid şi cât mai complet posibil, să ofere toate explicaţiile necesare".


sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22