Pe aceeași temă
Participanţii la marş, membri şi simpatizanţi ai Noii Drepte, s-au adunat, sâmbătă seara, în jurul orelor 19, în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca având asupra lor steaguri tricolore, dar şi torţe pe care le-au aprins. Ei au scandat ”Trăiască duhul lui Iancu”, ”Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, ”Unitate naţională”, ”Harghita, Covasna, pământ românesc”, ”Avram Iancu, erou naţional”.
Preşedintele Noii Drepte Cluj, Codrin Goia, a declarat că participanţii la marş doresc să atragă atenţia asupra pericolelor care se abat asupra României, cum sunt separatismul maghiar şi invazia islamică, a migranţilor.
”Noi, aici, ne putem numi apărători ai României faţă de invazia islamică şi cerem demisia premierului Dacian Cioloş pentru că permite aducerea migranţilor şi pentru nerespectarea Constituţiei unde se spune că teritoriul ţării nu poate fi colonizat cu populaţii străine. Acest om nu mai reprezintă România, nu ne mai reprezintă pe noi, ca români”, a spus Goia.
***
Ambasadorul Statelor Unite a trimis de currând presei un editorial intitulat "Am primit un e-mail de la James Bond", în care spune că este important ca migranţii care fug din calea războiului să fie trataţi cu umanitate şi demnitate.
Albert Einstein a fugit de persecuţia din Germania nazistă pentru a căuta siguranţa în Statele Unite, spune ambasadorul american. "Nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein", a fost unul dintre argumentele lui Hans Klemm. Şeful misiunii americane în România crede că ţara noastră poate fi un exemplu de toleranţă şi incluziune, "primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun".
''Cei care își caută o nouă casă aduc cu ei energie și idei, spirit antreprenorial și entuziasm. Nu considerați acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă. Lăsați-i pe acești imigranți să devină parte a acestei noi Românii pe care o creați, una lipsită de corupție, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetățenilor și fiecăruia în parte și în care fiecare membru al societății are ocazia de a contribui la vibranta cultură și economie a României. Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, președintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: 'Nu sunteți musulmani sau americani, sunteți musulmani și americani'. Îi încurajez pe toți locuitorii acestei minunate țări, cu o îndelungată istorie și o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranți și să-i ajute să fie musulmani și români'', afirmă diplomatul american, într-un editorial.
Klemm spune că face aceste precizări în urma unui e-mail primit recent de la o anumită persoană, pe care o numește ''James Bond'', care voia să afle care este părerea sa despre ''ceea ce el a definit 'invazia musulmană' a Europei''.
''Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că își iubește foarte mult țara, România, și că este preocupat de bunăstarea și viitorul acesteia. (...) Era îngrijorat cu privire la imigranții recent sosiți pe continent, în special în această țară, și mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru'', adaugă diplomatul american.
Ambasadorul SUA a explicat că este ''american de primă generație'', tatăl său emigrând din Germania. ''(...) A mers să lucreze în Statele Unite, în Michigan. Acolo și-a creat o viață și și-a întemeiat o familie. S-a implicat în comunitatea sa și a fost un cetățean patriot. Această poveste nu este unică; ea este povestea Americii. Cu excepția celor care sunt indieni americani puri, cu toții avem rădăcini în alte țări. Provenim din țări din întreaga lume, dar avem un lucru în comun: suntem americani. Suntem diverși nu doar din punct de vedere etnic, ci și religios, unii crezând într-o putere supremă, alții nu'', afirmă acesta.
Klemm arată că, în Statele Unite, chestiunea diversității a fost o luptă și, în context, amintește de primul discurs de învestitură al președintelui Obama, care a spus că "diversitatea Americii (...) este un atu, nu o slăbiciune".
''Astăzi ne aflăm în fața unui nou test, al celor care fug de războiul și persecuția din Orientul Mijlociu. (...) Aplaud generozitatea și compasiunea cu care mulți cetățeni și lideri europeni au răspuns deja la această criză. (...) Cu siguranță, poate fi înfricoșător să primești noi imigranți, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuții ale Americii la societate s-au datorat imigranților'', susține Klemm.
Oficialul american dă mai multe exemple, printre care cel al lui Albert Einstein, ''unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume, care a fugit de persecuția din Germania nazistă pentru a căuta siguranța în Statele Unite'', dar și al primei femei secretar de stat al SUA, Madeleine Albright, care ''a fugit de comunismul din Cehoslovacia'', sau al Gloriei Estefan, fugită din Cuba.
''Nimeni nu poate ști de unde va proveni următorul Einstein sau următoarea Estefan. Ceea ce este important este ca toată lumea să fie tratată uman și cu demnitate. Tuturor trebuie să li se ofere o șansă să se dezvolte, să aibă o contribuție și să schimbe ceva în această lume. Știu că nu este un lucru ușor, însă le mulțumesc celor care l-au primit pe tatăl meu cu atâția ani în urmă, atunci când a ajuns pe țărmurile Americii. Astăzi sunt extrem de mândru și profund onorat să împărtășesc povestea Americii și a mea celor care ar putea să o considere un exemplu de toleranță și incluziune. (...) Da, domnule Bond, acest lucru este posibil'', încheie ambasadorul SUA.