Pe aceeași temă
Anunțul a fost făcut joi de prefectul județului, George Niculescu. El a precizat că, la propunerea DSP și a Poliției Județene Constanța, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că din 1 august va fi obligatorie purtarea măștii în spațiile deschise aglomerate, precum piețe, târguri, curtea bisericilor, peroanele gărilor, stații de autobuz.
Potrivit prefectului, va fi obligatorie purtarea măștii inclusiv în stațiunile de pe litoral, în zonele de promenadă, în intervalul orar 18.00-24.00.
“Pentru zonele de promenadă care se află în judeţul Constanţa în toate staţiunile turistice de interes naţional, şi vorbim de zonele tradiţionale unde se creează aglomerări în staţiuni precum Eforie, Mamaia şi celelalte staţiuni turistice din judeţ, obligativitatea purtării măştilor de protecţie în intervalul orar 18-24. Această decizie a fost luată în urma analizei prezentate de către DSP de risc de transmitere a virusului Covid şi în urma unei adrese primite din partea IPJ Constanţa în ceea ce priveşte valorile de trafic şi fluxul de persoane în aceste intervale orare. Deci, ele au fost recomandate de către IPJ, respectiv DSP, aceste măsuri”, a declarat prefectul Constanţei. El a precizat că această măsură intră în vigoare de la 1 august.
“Obligativitatea purtării măştii se introduce cu data de 1 august. Până la 1 august, atât noi la nivelul Instituţiei Prefectului şi cu ajutorul mass-media vom transmite acest mesaj către turişti, către constănţeni în aşa fel încât această măsură să nu îi ia prin surprindere”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.