Mechel Câmpia Turzii: A doua zi de protest faţă de neplata salariilor compensatorii

Fara Autor | 05.03.2013

Pe aceeași temă

Peste o sută de angajaţi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv, în faţa combinatului, faţă de neacordarea salariilor compensatorii, aceştia strigând "Noi murim de foame şi Guvernul doarme", relateaza Mediafax.
Protestatarii s-au adunat, marţi dimineaţă, la ora 9.00, în faţa combinatului, având pancarte cu mesaje precum "Salvaţi metalurgia românească", "Un singur lucru vrem şi noi, combinatul înapoi", "Ruşine să vă fie".

Emil Bodea, unul dintre protestatari, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că oamenii aşteaptă o implicare a Guvernului în stoparea dispariţiei metalurgiei româneşti.

"Nu am primit niciun răspuns la cererile noastre privind plata salariilor compensatorii. Oamenii aşteaptă implicarea Guvernului în salvarea metalurgiei româneşti, dar concluzia este că Guvernului îi este frică de ruşi", a spus Bodea, potrivit Mediafax.

Protestul, care este autorizat, va dura până în jurul orei 13.00 şi va fi reluat în fiecare zi a săptămânii, până vineri.

Luni, peste o sută de angajaţi au protestat în faţa combinatului, au strigat "Afară, afară, cu ruşii din ţară" şi au cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să le facă o vizită.

Protestatarii s-au adunat, luni dimineaţă, la ora 9.00, în faţa combinatului, şi spuneau că vor protesta în fiecare zi a săptămânii între orele 9.00 şi 13.00, nemulţumiţi de faptul că nu au primit cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul.

Ei afirmau că nu cred în promisiunile noului acţionar al Mechel potrivit cărora se va încerca efectuarea plăţilor până în 15 martie.

Liderul de sindicat al combinatului Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara, luni, că dacă banii pentru plăţile compensatorii nu vor intra în cursul zilei de luni se va depune o plângere în instanţă pentru recuperarea sumelor care se ridică la circa 500.000 de euro, scrie Mediafax.

"Vom depune o plângere în instanţă pentru recuperarea sumelor datorate pentru salariile compensatorii, dacă nu intră banii luni pentru foştii angajaţi. Foştii angajaţi vor protesta legal, cu aprobare de la Primăria Cluj-Napoca, până vineri, după care ar putea cere prelungirea protestului", spunea Pascu.

Conducerea sindicatului a depus, la sfârşitul săptămânii trecute, şi o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj în care se reclama faptul că sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii nu a fost informat în legătură cu vânzarea combinatului.

Peste două sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie au protestat, miercuri, în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. La un moment dat, foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au forţat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societăţii, iar în momentul în care au reuşit să ajungă la clădirea administraţiei oamenii au spart un geam. Ulterior, câteva zeci de protestatari ai Mechel Câmpia Turzii au forţat intrarea în sediul administrativ, iar unii dintre ei au reuşit să ajungă în sala de consiliu. Protestul foştilor angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii s-a încheiat după ce reprezentanţii companiei le-au promis acordarea unor bonuri de masă.

Sursa:Mediafax
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22