Pe aceeași temă
Medicul Nicoleta Disea, de la dispensarul comunei Botoșești Paia din județul Dolj spune că primarul PSD din localitate, Ion Moraru, a făcut presiuni asupra ca să elibereze adeverințe medicale pentru zeci de oameni, pe baza cărora să se ducă la aceștia cu urna mobilă.
Pentru că a refuzat să dea curs solicitării primarului PSD, Moraru a înjurat-o și a amenințat-o că o dă afară din comună, scrie G4Media.
”Acum câteva zile a venit la dispensar un subordonat al domnului primar Moraru. Mi-a dat o hârtie cu vreo 70 de nume și mi-a spus să le fac adeverințe pentru lista mobilă. I-am zis că nu i le fac pe loc pentru că am nevoie de timp să mă uit peste numele de pe listă. Primul lucru pe care l-am observat, la prima privire aruncată pe hârtia adusă de la primărie, au fost două nume de persoane care decedaseră de curând, una pe 12 mai, alta pe 17 mai. Știam pentru că eu însămi le făcusem certificatele de deces. Apoi am văzut că pe listă erau și persoane cu probleme psihice, oameni fără discernământ, debili mintal. Însă, tot acolo erau și oameni sănătoși, persoane perfect deplasabile. Îi cunosc pe toți, doar sunt medic în comună. Mi-am dat seama că pe domnul primar îl interesau doar ștampila și parafa mea. Am decis să nu-mi risc pâinea și meseria”, a povestit medicul.
Față de refuzul medicului de a-i elibera adeverințele pentru urna mobilă, primarul PSD i-a reproșat acesteia că îi ”fură” voturile.
”Miercuri a venit omul de la primărie ca să ridice adeverințele. Nu i-am făcut însă pe plac. După ce a plecat, m-a sunat domnul primar și a început să urle că cine sunt eu ca să îi fur voturile, că cine sunt eu ca să interzic dreptul cetățenilor de a vota. I-am spus că nu pot da adeverințe pentru pacienții cu boli psihice. Erau acolo oameni cu demență senilă, cu parkinson, cu retardare mentală severă, cu tulburare psihotică, cu tulburare de comportament bipolară, cu schizofrenii și epilepsii. Acești oameni umblă dezbrăcați prin curte și urlă ca vârcolacii la lună”, a explicat medicul, citat de G4Media.
La referendumul pentru familie, primarul Ion Moraru a fost campion pe județul Dolj, reușind o prezență la vot de aproape 100%, una dintre metode fiind transportarea oamenilor la secția de votare cu mașina primăriei.
articolul integral pe G4Media.ro