Pe aceeași temă
Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID din Timișoara, avertizează că dacă autoritățile nu vor reuși să impună respectarea regulilor de protecție, România nu va face față pandemiei. El spune că această luptă cu coronavirusul nu se dă în spital şi că cel mai important este să fie respectate regulile.
„Dacă nu reuşim să impunem respectarea regulilor, cele trei reguli de bază pentru prevenţia bolii, nu cred că vom reuşi să facem faţă pandemiei. Este cert că în toată lumea, acolo unde regulile se respectă, pandemia este ţinută sub control, iar unde nu, din păcate, vedem că se întâmplă ceea ce se întâmplă şi la noi în ţară. Atrag atenţia populaţiei că această luptă nu se câştigă în spital", a declarat la Digi 24 medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, comentând astfel noul record de cazuri de COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore în România.”
El a spus că, dacă regulile sunt ignorate în continuare, spitalele, care au oricum resurse limitate, vor fi copleşite, atrăgând atenția din nou că singura soluţie este prevenţia.
Medicul a afirmat că în Timișoara sunt pline și Spitalul de Boli Infecţioase și spitalele suport: "Terapia intensivă este plină, a intrat în funcţiune şi unitatea mobilă de terapie intensivă, iar pe secţie avem foarte mulţi pacienţi care nu sunt critici, dar necesită terapie cu oxigen".
La terapie intensivă sunt internați la acest moment 315 pacienți. În ultima zi, alți 15 români au murit din cauza COVID-19, bilanțul deceselor atingând 2.165.