Pe aceeași temă
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au ajuns vineri la Moscova pentru a-i prezenta un plan de place președintelui Rusiei, Vladimir Putin, menit să pună capăt conflictului din Ucraina, informează EFE, conform Agerpres.
Merkel a sosit la Moscova din Germania, unde revenise joi seară, după o vizită pe care a efectuat-o împreună cu Hollande la Kiev, ca să-i prezinte aceeași propunere de pace și președintelui ucrainean Petro Poroșenko.
Avionul cancelarului german a aterizat pe aeroportul Vnukovo, din Moscova, iar după câteva minute a aterizat și aeronava președintelui francez. Imediat după sosire, cei doi lideri s-au îndreptat direct către Kremlin, unde vor purta negocieri cu Putin.
Înainte de a zbura spre Moscova, Hollande a declarat că se dorește obținerea unui 'acord global' asupra conflictului ucrainean. 'Toată lumea este conștientă că primul pas trebuie să fie o încetare a focului, dar că acesta nu poate fi suficient și că trebuie căutat un acord global', a spus Hollande.
La rândul său, Merkel a dat asigurări că Berlinul nu va negocia 'niciodată pe la spatele' Ucrainei integritatea teritorială a acestei țări, pe fondul apariției unor informații potrivit cărora singura soluție pentru încheierea conflictului ar fi să li se cedeze insurgenților proruși teritoriile pe care le controlează în estul Ucrainei.
În acest sens, cotidianul rus Kommersant a scris vineri, citând surse diplomatice, că prin propunerea de pace 's-ar putea încerca să se obțină o încetare a focului cu condiția recunoașterii noii linii de demarcație, care nu coincide cu cea stipulată în acordurile de la Minsk, din septembrie'.