Pe aceeași temă
Companiile, în schimb, ar putea regândi programul angajaților astfel încât să se evite aglomerația de la orele de vârf, este propunerea Marianei Miclăuș, reprezentanta Metrorex.
"Pentru acest aspect, după cum se știe, noi am luat deja măsurile care s-au impus. În speță au fost afișate mesaje atât în trenuri cât și în stațiile de metrou. Am impus măsuri de intensificare a dezinfectărilor în metrou și în stații.
Pentru fluxurile de călători, noi circulăm cu întreaga flotă și mă gândesc că împreună cu colegii mei vom dispune măsuri suplimentare., Cred că și companiile ar trebui să-și regândească puțin programul astfe încât gradul de aglomerație să poată fi diminuat. Noi, în general, zilnic circulăm cu capacitatea noastră maximă de trenuri.
Nu putem să restricționăm accesul călătorilor la metrou. Încercăm să luăm și alte măsuri, dar ca și capacitate de circulație a trenurilor o să regândim poate puțîn programul de circulație. Fluxul pe o stație ajunge și la 18.000 de călători pe zi.
Noi ne dorim să avem călători și călătorii să aibă încredere în serviciile de metrou. După cum știți, pe magistrala 2 se circulă la interval de 2 minute. Vom încerca și o fluidizare a călătorilor pe stațiile de corespondență.
Săptămânal și chiar la două zile sunt comandamente la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. De comun acord vom stabili ce măsuri vor fi luate la Metrorex", a declarat Mariana Miclăuș, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Metrorex a anunţat măsurile luate cu privire la coronavirus, după ce șeful DSU, Raed Arafat, a cerut oficialilor Metrorex să vină cu soluții. Printre acestea sunt cele de dezinfectare a barelor şi a butoanelor de deschidere a uşilor. Metrorex va folosi și afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus.
„În trenurie de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora, cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii”, anunţă reprezentanţii Metrorex, printr-un comunicat de presă.
Pentru a informa publicul călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus. Fişele prezintă metode de protecţie pe care orice călător trebuie să le aplice, pentru siguranţa lor şi a celor din jur.