Michael Fallon, ministrul britanic al Apararii, intalnire cu Mircea Dusa: Marea Britanie va participa cu TRUPE in cele doua COMANDAMENTE NATO care vor functiona in Romania

P.c. | 23.03.2015

Pe aceeași temă

Michael Fallon, ministrul britanic al Apararii,  a declarat, in urma unei intalniri cu Mircea Dusa, omologul sau roman, ca Marea Britanie impartaseste ingrijorarea Romaniei legata de securitatea pe Marea Neagra si ca va participa cu trupe in cele doua comandamente NATO care vor functiona in Romania, relateaza Hotnews.

 

Mircea Dusa: E nevoie de o prezenta permanenta a capabilitatilor NATO pe Marea Neagra

 

Mircea Dusa a discutat cu Michael Fallon despre situatia din Ucraina, despre modul in care aceasta afecteaza zona tarii noastre si despre masurile care trebuie luate pentru a asigura pe Marea Neagra o prezenta permanenta a capabilitatilor NATO: "Un prim subiect abordat se refera la securitatea si la situatia politico-militara din zona noastra ca urmare a crizei din Ucraina si anexarii de catre Rusia a Crimeei, dar si situatia de securitate pe Marea Neagra si masurile pe care trebuie sa le luam impreuna pentru a asigura o prezenta permanenta, prin rotatie, pe Marea Neagra a capabilitatilor NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperarii noastre in NATO intre cele doua ministere, am discutat despre modul in care se indeplinesc masurile de reasigurare pe flancul estic al NATO si al Uniunii Europene, ca urmare a masurilor stabilite la Summitul din Tara Galilor si a masurilor stabilite de ministrii Apararii la sedinta NATO de acum o luna", a declarat Mircea Dusa.

 

                                Exercitii militare NATO, in Marea Neagra

 

Dusa i-a transmis ministrului britanic al Apararii ca Romania a crescut bugetului alocat Apararii la 2%, pentru a asigura inzestrarea si modernizarea Armatei. "Am discutat despre relatiile intre cele doua ministere, bilaterale, si am apreciat si i-am multumit domnului ministru pentru prezenta in Romania a militarilor Marii Britanii la exercitiile pe care le-am organizat in anul 2014, dar si pentru prezenta la exercitiile de amploare pe care le organizam in anul 2015. Si, asa cum am precizat si ieri (duminica - n.r.) la Campia Turzii, militarii englezi vor fi prezenti la exercitiile din poligonul Smardan, care se vor organiza la inceputul lunii aprilie. Am discutat, de asemenea, despre planificarea in continuare a exercitiilor comune, atat in Romania, cat si in alte state ale Uniunii Europene si ale NATO. Am abordat si cateva aspecte legate de cooperarea in domeniul industriei de aparare", a mai afirmat Mircea Dusa.
 

Ministrul britanic al Apararii: Impartasim ingrijorarea Romaniei in privinta securitatii in Marea Neagra

 

Ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon, a declarat ca Marea Britanie va participa cu trupe in cele doua comandamente NATO care vor functiona in Romania."I-am promis domnului ministru ca vom fi impreuna cu trupe in cele doua comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastra si am salutat angajamentul pe care domnul ministru si l-a luat ca sa sustina Marea Britanie in rolul de natiune-cadru pe care si-l va asuma incepand cu 2017. De asemenea, am impartasit ingrijorarea pe care Romania o are in ceea ce priveste securitatea in Marea Neagra."


El a mai anuntat ca in luna octombrie unul dintre cele mai noi distrugatoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanta."Vreau sa va anuntam, astazi, oficial, ca unul dintre cele mai noi distrugatoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanta, in luna octombrie", a spus Fallon.
 

Potrivit acestuia, "sistemul de aparare antiracheta este unul defensiv, asa cum spune si numele, asa cum este si Alianta NATO, una defensiva, avem dreptul sa ne aparam in acest format de aliante de state", a adaugat ministrul britanic al Apararii.
 

Ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon, va fi primit, luni, si de presedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, si se va intalni cu premierul Victor Ponta.
 

Mircea Dusa: Doua comandamente NATO vor functiona in Bucuresti din 2016 si 2018

 

Mircea Dusa, ministrul Apararii, a declarat la prezentarea bilantului MApN, ca doua comandamente NATO vor fi infiintate in Romania, ele urmand a fi operationale in 2016 si 2018. Dusa a precizat ca acestea vor functiona in Bucuresti.

 

Mircea Dusa a aratat ca, in contextul noilor provocari de securitate de pe flancul estic, Romania si-a exprimat intentia de pune la dispozitia Aliantei Nord- Atlantice un comandament multinational de divizie precum si de a gazdui o structura multinationala de integrare a fortelor: "Propunerile noastre au fost concretizate la inceputul lunii februarie a acestui an, cu ocazia reuniunii ministrilor Apararii de la Bruxelles, unde s-a decis ca Alianta va avea, prin cele doua comandamente multi-anuale, o prezenta vizibile si persistenta in Romania. Eu am considerat aceasta realizare ca una foarte importanta, dupa intrarea noastra in NATO", a mai afirmat ministrul Apararii.

 

Dusa a mai aratat ca si-a propus ca, intr-o prima etapa, sa se poata atinge starea operationala a unitatilor, pentru integrarea fortelor NATO, pana in luna iunie, iar pana la summit-ul din Polonia, din 2016, sa fie realizata capacitatea operationala completa. El a mai spus ca, in ceea ce priveste comandamanentul national de divizie, preconizeaza realizarea capacitatii operationale initiale pana in 2016, iar cea completa, pana in 2018.

 

CITITI SI: VIDEO Bilanțul MApN pe 2014: Klaus Iohannis: Voi prezenta Parlamentului o noua Strategie Nationala de Aparare a tarii


"Vis-a-vis de locatia celor doua comandamente, pentru ca este o intrebare care mi se pune de multe ori, cele doua comandamente vor functiona in Bucuresti", a anuntat Dusa, cu ocazia prezentarii bilantului MApN pe 2014.
 

Doua centre de comanda si control ale NATO vor fi infiintate in Romania, acestea urmand sa devina operationale in 2016, iar aici vor activa militari romani, dar si din alte state membre, au decis, la inceputul lunii februarie, ministrii Apararii din statele membre ale Aliantei.
 

Pe langa acest centru, Romania va gazdui un Comandament Multinational de Divizie Sud-Est care va functiona ca un centru de comanda-control in situatia dislocarii de forte pe flancul estic al NATO.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22