Miercuri, votul în comisiile ministerului pentru recepția magistralei de metrou Drumul Taberei

Redactia | 09.09.2020

Metroul din Drumul Taberei s-ar putea deschide în jurul datei de 15 septembrie. Miercuri are loc o întâlnire decisivă la Ministerul Transporturilor, unde se va vota recepționarea lucrării

Pe aceeași temă

Nouă comisii din Ministerul Transporturilor decid miercuri dacă lucrarea magistrala 5 Metrou Drumul Taberei va fi recepționată.

Participă la întâlnire reprezentanți ai Primăriei Capitalei, ai ISU, reprezentanți ai constructorilor și oficiali de la Ministerul Transporturilor.

Fiecare din cele 9 comisii va analiza stadiul lucrărilor și apoi se va vota data finală. Cel mai probabil, din 15 septembrie, dacă nu chiar mai devreme, se va putea circula cu metroul pe Magistrala 5, potrivit informațiilor Digi24.

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011 și ar fi trebuit să dureze 3 ani. Au înregistrat însă nu mai puțin de 6 ani întârziere.

Traseul are 7 kilometri lungime, 10 stații și un depou, iar valoarea totală a investiției este de 3,4 miliarde de lei.

Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura, spune că „tot ce putea să meargă prost pe acest șantier a mers prost”.

„Promisiunea că va fi gata în 3 ani – nu știu de câte persoane a fost cumpărată. Din păcate, lucrurile la un moment dat au degenerat, pentru că au fost foarte multe probleme cu finanțarea, practic 3 ani de zile metroul nu a fost finanțat. După aceea au fost foarte multe probleme și cu relocările de utilități”, a spus Ciurea.

„Eu în continuare sunt sceptic. O să vedem. Sunt foarte mulți specialiști care trebuie să-și dea semnătura pentru o deschidere în pripă, pentru că testele, după câte știu eu, nu s-au făcut așa cum trebuie, ai nevoie de niște luni să circule trenurile pe magistrală, să verifici toate echipamentele. Procesul de recepție în mod normal este de durată”, a adăugat el.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22