Pe aceeași temă
Cresterea imigratiei in Regatul Unit este "ultimul lucru" de care au nevoie tinerii muncitori britanici, potrivit organizatiei britanice ce se ocupa cu studiul imigratiei si azilului cetatenilor straini, Migration Watch, citat de ziare.com.
Ridicarea restrictiilor pe piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari, de la 1 ianuarie, le-a conferit acestora aceeasi libertate de miscare ca tuturor cetatenilor Uniunii Europene, ceea ce a dus insa la temeri ca tinerii muncitori britanici ar avea de pierdut in fata strainilor, intr-o perioada in care somajul in randul tinerilor ramane la un nivel destul de ridicat, scrie HR Magazine.
Astfel, in timp ce prim-ministrul David Cameron se confrunta cu liderii UE pe aceasta tema, apare intrebarea daca Regatul Unit ar trebui sa incerce sa impuna reguli mai stricte pentru a limita migratia muncitorilor sau o astfel de crestere a imigratiei ar putea ajuta cresterea economica a Marii Britanii.
"Guvernul nu poate face nimic pentru a restrictiona sosirea romanilor si bulgarilor. Sfarsitul controalelor a fost convenit in urma cu sapte ani, ca parte a tratatelor de aderare a celor doua tari la Uniunea Europeana si nu poate fi anulat.
Prim-ministrul a propus inasprirea accesului la ajutoarele sociale pentru imigrantii europeni si are dreptul sa o ceara. Acest lucru ar putea impiedica pe unii romani si bulgari sa vina, ceea ce nu poate fi decat un lucru bun, dat fiind posibila presiune pe ocuparea fortei de munca si pe serviciile publice", este de parere Andrew Green, presedinte al Migration Watch.
Somajul in randul muncitorilor britanici ramane la un nivel de 7,6 la suta, in timp ce in randul tinerilor nivelul este de 22,2 la suta.
"Migration Watch a prognozat ca circa 50.000 de romani si bulgari vor ajunge in fiecare din urmatorii cinci ani in Marea Britanie. Intr-o perioada in care mai mult de unul din cinci tineri sub 25 de ani nu poate gasi un loc de munca, competitia crescuta pentru slujbe este ultimul lucru de care au nevoie tinerii", spune Green.
Astfel, imigratia romanilor si bulgarilor va creste competitia pentru locurile de munca necalificate si slab platite, pe care le urmaresc tinerii si studentii. In plus, fenomenul imigratiei scade nivelul salariilor, mai afirma seful Migration Watch.
Sursa: ziare.com.