Mihai Chirică, inculpat în dosarul implicând vânzarea unui teren. Au fost reținute alte 3 persoane

Laurentiu Gheorghe | 27.04.2021

Primarul Iașiului Mihai Chirică a fost inculpat de DIICOT în dosarul de înșelăciune cu un teren ce aparține Primăriei. Au fost reținuți un notar, un patron de ziar și fostul arhitect-șef.

Pe aceeași temă

Primarul PNL al Iașiului Mihai Chirica are calitatea de inculpat în dosarul DIICOT de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Chirica este suspectat că a omis să sesizeze organele judiciare, deși știa despre săvârșirea unei infracțiuni, așa cum prevede articolul 263 din Codul penal.

Chirica a mai fost trimis în judecată în acest an și într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.

Potrivit unor surse judiciare citate de Ziarul de Iași, au fost reţinuţi pentru 24 de ore un notar, un funcţionar public, Alexandru Mustiaţă - fostul arhitect şef din Primăria Iaşi şi Claudiu Asimionesei - patronul publicaţiei "Bună Ziua Iaşi". Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar. Între acestea se află doi notari, un avocat şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, actual city-manager al orașului.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării.

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de administraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri - pensiune şi sediu de birouri. Familia Asimionesei, care deţine publicaţia "Bună Ziua Iaşi", ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22