Mihai Răzvan Ungureanu: Cererea de 'protectorat' asupra Transilvaniei, adresată premierului ungar Viktor Orban, nu reprezintă 'nicio noutate politică'

F.m. | 28.07.2013

Pe aceeași temă

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu spune că cererea pe care Laszlo Tokes i-a adresat-o premierului Ungariei, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, nu intră "evident" în cadrul constituţional

 

 

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Festivalul "Sighişoara Medievală", că cererea de "protectorat" asupra Transilvaniei, adresată de europarlamentarul Laslo Tokes premierului ungar Viktor Orban, la Băile Tuşnad, nu reprezintă "nicio noutate politică", întrucât "o mai vehiculează şi alţii".

El a subliniat că ideea ca premierul ungar să construiască, împreună cu Guvernul pe care îl conduce, "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", nu are nicio legătură cu cadrul constituţional existent.

"Am mai auzit de chestiunea aceasta şi nu e nicio noutate politică, nicio idee de moment. Şi n-o vehiculează doar un singur om, o mai vehiculează şi alţii. Noi rămânem la ceea ce Constituţia României spune: este un stat naţional unitar, formulele de descentralizare trebuie să funcţioneze bine peste tot şi în aşa fel încât comunităţile locale să beneficieze de pe urma descentralizării. Descentralizarea nu este un proces simplu, comportă timp, comportă resurse - nu poţi face descentralizarea fără resurse - şi în primul şi în primul rând o bună aliniere la interesul naţional, la interesul comunităţilor locale, la interesul naţional. Iată deci şi răspunsul meu. Multe idei, realitatea stă altundeva", a spus Ungureanu.

Întrebat dacă o cerere precum cea formulată de Laszlo Tokes intră în vreun cadru constituţional, fostul premier a răspuns: "Nu, evident că nu, şi aici practic şi discuţia se închide".

El a arătat că nu ştie dacă "se poate realiza aşa ceva", întrucât "nu se pune problema".

"Nu ştiu dacă se poate realiza aşa ceva, nu se pune problema, pentru că nu acesta este interesul nostru", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

"Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor - n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud", a declarat Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei potrivit Mediafax.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22