Pe aceeași temă
Presedintele Fortei Civice a marturisit, in emisiunea „Sub semnul intrebarii” de la B1 TV, ca in situatia in care un alt candidat al fortelor de dreapta ar fi mai bine plasat in sondaje decit el, s-ar retrage din cursa pentru prezidentiale si l-ar sustine. Totodata, MRU a avansat ideea unui tandem cu Catalin Predoiu, unul presedinte, celalalt premier.
Ungureanu a pledat pentru unificarea fortelor de dreapta si un candidat comun, sustinind ca aceasta este singura formula de a avea succes in fata USL.
"Trebuie un candidat si o dreapta unita in spatele lui. In dreapta se afla PDL, cel mai mare partid cel mai bine organizat si apoi Alianta pentru Dreptate si Adevar – Forta Civica PTCD, IRL si, de ce nu, Miscarea Populara (...) Cred ca e un moment asemanator unui moment de adevar - daca partidele de dreapta au capacitatea de a vedea adevarul, de a si-l adjudeca. (...) Trebuie ca dreapta sa se uneasca si sa castige urmatoarele alegeri", a spus fostul prim-ministru.
"Ne dorim un mare partid pe centru-dreapta? Raspunsul este 'Da'. Ne dorim un mare partid pe centru-dreapta, dar nu se face ca o omleta dimineata. Cand esti mare trebuie sa renunti la mult, cand esti mic trebuie sa renunti la mai putine", a sustinut Mihai Razvan Ungureanu, precizind insa ca fuziunea prin absorbtie este „o linie rosie peste care nu se poate trece”.
CITESTE SI Cristian Preda, la RFI: PDL e ca o sectă clandestină; eu îl susţin pe MRU. Boc trebuie lăsat în pace
Intrebat daca ar sustine un alt candidat al dreptei, daca acesta ar fi mai bine pozitionat in cursa pentru Cotroceni, Ungureanu a raspuns afirmativ, dandu-l exemplu pe prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu: "L-as sprijini fara rezerve, daca ar sta mai bine in sondaje".
"Imi doresc sa existe un candidat al dreptei care sa aiba sanse reale de a ajunge in turul al doilea. Credeti ca nu ar putea exista tandemul Ungureanu - Predoiu?", a continuat fostul premier.
Intrebat daca ar putea exista posibilitatea ca el sa fie presedinte si Predoiu premier, Ungureanu a raspuns: "De ce nu? Sau viceversa. Ar fi ceva rau in asa ceva? Nu cred".
Presedintele partidului Forta Civica a declarat, pe 6 octombrie, ca va candida pentru functia de presedinte al Romaniei in conditiile in care partidul sau, Alianta DA si celelalte partide de centru-dreapta valideaza aceasta decizie.
CITESTE SI Emil Boc: NU ma inscriu in lupta interna din PDL pentru presedintie. Solutia castigarii alegerilor din 2014 este un SINGUR candidat
In ce priveste pactul de coabitare, Mihai Razvan Ungureanu a afirmat ca acesta "nu ar fi trebuit sa fie un contract intre doua persoane fizice".
"Cred ca asta e jocul - cine il rupe. Oricum, el nu mai exista acum, e o iluzie, nu este decat un nor de fum. Eu personal nu as fi incheiat un asemenea pact de coabtiare", a spus MRU.