Mihai Razvan Ungureanu, fost director al SIE: CEA MAI GRAVA declaratie a lui Traian Basescu nu se refera la Victor Ponta

T.d. | 14.10.2014

Pe aceeași temă

Mihai Razvan Ungureanu, fostul director al SIE, considera ca, prin faptul ca a declarat public ca nu se va prezenta la vot in turul II al alegerilor prezidentiale, presedintele Traian Basescu ajuta PSD.

"A indemna romanii sa nu se prezinte la vot in turul II este, de fapt, cea mai grava declaratie din spectacolul dat aseara de dl. Basescu", arata Mihai Razvan Ungureanu, intr-o postare pe contul personal de Facebook, potrivit Ziare.com.

In opinia sa, Traian Basescu ajuta in acest mod PSD-ul, "al carui electorat este disciplinat si sigur", dar in acelasi timp "creste dezinteresul pentru politica al celor tineri, al celor deja satui de scandal, al celor ce se simt nerespectati de actuala clasa politica".

Ungureanu, in prezent prim-vicepresedinte al PDL, pune declaratia facuta de seful statului pe seama faptului ca romanii nu o vor alege pe Elena Udrea pentru a intra in turul II. Prin urmare, "alegatorii sunt indemnati sa spuna 'Adio!' celorlalti candidati si sa devina indiferenti fata de cine va fi viitorul presedinte al Romaniei".

Totodata, MRU mai arata ca "in batalia finala" pentru Cotroceni vor fi Klaus Iohannis si Victor Ponta, iar "sansa ca dupa 25 de ani sa se faca in sfarsit lucrurile altfel este data de votul acordat lui Klaus Iohannis".

"Si in turul I si in turul II!", concluzioneaza Mihai Razvan Ungureanu.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni seara, la Realitatea tv, ca el nu va merge la vot, daca in turul al doilea al alegerilor prezidentiale vor ajunge Klaus Iohannis si Victor Ponta.

In aceeasi emisiune, seful statului l-a acuzat pe Victor Ponta ca a fost ofiter acoperit, in perioada cand era si procuror.

Premierul Victor Ponta a respins acuzatiile, spunand ca "sunt numai minciuni".

CITESTE SI: Traian Basescu: Victor Ponta A FOST OFITER SIE in perioada 1997 - 2001

CITESTE SI: VIDEO Victor PONTA, in urma afirmatiilor lui Traian BASESCU ca ar fi fost OFITER ACOPERIT: Sunt numai MINCIUNI. Am respectat legile tarii ca magistrat si ca ministru si voi face in continuare la fel

CITESTE SI: Teodor Melescanu: Printre candidati, NU se afla niciun ofiter acoperit actual. Nu pot sa va CONFIRM, nici sa va INFIRM daca Victor Ponta a fost OFITER ACOPERIT

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22