Pe aceeași temă
Următoarea moțiune de cenzură a PNL va spulbera PSD-ul, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, marți seara, într-o emisiune a postului B1 Tv.
"Nu vom aștepta până în sesiunea următoare. Viitoarea moțiune de cenzură va spulbera ce înseamna Partidul Social Democrat astăzi", a spus Ungureanu, fără a da detalii.
În opinia acestuia, partidele trec printr-un moment critic, iar eventualele alegeri anticipate ar demonstra dacă au resursa umană cea mai calificată.
"Alegerile anticipate sunt singurele care poate scoate la iveală nucleul bun ale unor partide. Suntem într-un moment critic în care partidele mari au de rezolvat probleme interne și au ocazia să dovedească dacă au suficiente resurse să reziste și pe durata acestui an și pentru anul următor. PNL are resursa umană cea mai calificată", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.