Mihai Tudose, despre înghețarea salariilor din sectorul bugetar: ceva scârțâie

Redactia | 22.10.2018

Fostul premier Mihai Tudose a vorbit, luni, despre documentul trimis la Comisia Europeană în care se propune îngheţarea salariilor în sectorul bugetar. El a afirmat că nu a auzit o propunere oficială în acest sens, dar că „dacă ne abatem de la el înseamnă că ceva scârțâie”.

Pe aceeași temă

 

 

 „Eu nu am auzit de așa ceva, oficial. Efectiv nu am văzut. Nu știu dacă ar însemna un lucru foarte bun, avem niște promisiuni, un program de guvernare, dacă ne abatem de la el înseamnă că ceva scârțâie”, a declarat Mihai Tudose, la Parlament.

 

Deputatul PSD a adăugat că urmează să fie organizat un CEx al PSD și va solicita explicații, însă deocamdată este neclară data acestuia.

 

Ministrul de Finanțe „să ne spună și nouă ceva despre ce e vorba”, a mai spus fostul premier.

 

Întrebat dacă Eugen Teodorovici trebuia să se consulte cu Parlamentul în acest sens, el a răspuns că „nu știu ce trebuia să facă”.

 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani. Aceste precizări au venit după ce senatorul PNL Florin Cîţu anunţa că Executivul introduce măsuri de austeritate din 2019, precum îngheţarea salariilor din 2019, conform unui document transmis Comisiei Europene.

 

 

 

Context

 

Cîțu: guvernul a promis CE înghețarea salariilor în 2019. Teodorovici recunoaște parțial

 

 

Senatorul PNL Florin Cîțu îi avertizează pe români că un guvernul a transmis Comisiei Europene că va îngheța salariile în 2019, adică va amâna aplicarea legii salarizării bugetarilor. Ministrul Finanțelor a recunoscut la RTV că varianta este la pachet cu devansarea aplicării legii salarizării.

 

Liberalul Florin Cîțu postează un document pe pagina sa de Facebook prin care probează că guvernul ia în calcul înghețarea numărului de bugetari la nivelul din 2018, precum și plafonarea voucherelor de vacanță pentru bugetari la același nivel. 

În replică, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, îl acuză pe Cîțu de ”intoxicare” a opiniei publice. În schimb, admite că e nevoie de o ”regândire” a administrației, sugerând posibile tăieri de posturi.

 

 

 PSD i-a tradat si i-a mintit pe romani.

Romania in criza economica - PSD introduce masuri de AUSTERITATE in 2019!!!

Intr-un document trimis Comisiei Europene, in urma cu cateva zile, PSD +ALDE promit inghetarea salariilor in sectorul bugetar in 2019 la nivelul din Decembrie 2018:

PASD +ALDE NU MAI APLICA LEGEA SALARIZARII UNITARE (astfel recunosc falimentul programului de guvernare si ma confirma)!

Asta inseamna ca salariile sunt TAIATE cu echivalentul ratei inflatiei. In plus cresterea dobanzilor va taia si mai mult din puterea de cumparare.

In poza masurile pe care PSD promite ca le va lua la construirea bugetului pentru 2019.

Este clar ca legea pensiilor este doar o minciuna. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizarii unitare si PSD +ALDE mint ca dubleaza pensiile.

Situatia este dramatica asa cum veti vedea si in raportul asupra economei pe care il public in aceste zile”, scrie liberalul pe pagina sa de Facebook. 

 

 

 

 

 Reacția ministrului de finanțe, Eugen Teodorovici: Documentul e real, dar este un scenariu

 

 

În replică, ministrul finanţelor Eugen Teodorovici susţine că nu s-a luat o decizie fermă în acest sens. El a confirmat la Digi24 că documentul respectiv a fost trimis de Guvern  Comisiei Europene, dar spune că ceea ce scrie în el reprezintă doar un scenariu de lucru, unul din multele luate în calcul în acest moment.

 

„Este un document trimis Comisiei Europene. Dl. senator n-a făcut altceva decât să preia un document public și să îl pună pe pagina proprie de Facebook.  Este un document care prezintă un scenariu, e un document de lucru, prezintă o posibilă variantă trimisă Comisiei Europene, pentră că acesta este modul în care Guvernul lucrează de ani de zile și orice stat membru asta face: trimite Comisiei Europene discuții, scenarii, calcule, pentru ca într-un final să luăm o decizie într-un fel sau altul”, a declarat Eugen Teodorovici la Digi24.

 

El a mai afirmat că Ministerul de Finanţe propune şi ca legea salarizării să se aplice până în 2020 şi nu până în 2022, pentru a nu fi angajate măsuri dincolo de mandatul acestui guvern.

 

„În câteva săptămâni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală, este un scenariu propus de Ministerul de Finanţe în urma unor calcule şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că suntem siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui guvern, adică 2020”, a explicat Teodorovici.

 

Ministrul de Finanţe a mai spus că pe lângă îngheţarea salariilor bugetarilor o altă măsură propusă este îngheţarea numărului de angajaţi în zona de administraţie, dar şi o restructurare a acesteia.

 

„Îngheţarea angajărilor la stat este o măsură propusă de noi. O îngheţare a numărului de angajaţi în zona de administraţie publică centrală, de asemenea o restructurare, o eficientizare a administraţiei publice centrale, este de bun-simţ şi ceea ce noi spunem de ani de zile sau toţi politicienii spun că este nevoie de o administraţie mult mai eficientă. Dădeam exemplu faptul că la Ministerul de Finanţe funcţiile-suport sunt undeva la 18 la sută din întregul personal al ministerului, iar la alte ministere undeva peste 30 la sută, ceea ce trebuie să se schimbe, pentru că administraţia nu trebuie să fie nici supradimensionată, nici să cheltuie nejustiticat banul public”, a precizat ministrul de finanţe.

 

El a mai declarat că mărirea salariului minim pe economie din ianuarie 2019 este posibil să se realizeze mai devreme de această dată, iar de anul viitor punctul de pensie va creşte cu 15 la sută.

 

„Aşa cum am propus în proiectul de lege pentru pensii aprobat de Guvern şi trimis în Parlament anul viitor o creştere de 15 la sută a punctului de pensii, da, se va respecta. Mai mult, salariul minim pe economie propus de noi pentru anul viitor la 2.080 este un calcul pe care noi îl facem, încercăm să aplicăm mai devreme această creştere a salariului minim, mai devreme de ianuarie 2019”, a menţionat Eugen Teodorovici.

 

El a dat asigurări că nu sunt probleme cu banii la buget.

 

Ministrul Finanţelor a precizat că anul 2019 trebuie să fie unul al investiţiilor, iar proiectele mari de infrastructură trebuie să continue şi chiar să îşi mărească viteza.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22