Mihai Tudose: Ponta a negociat toată vara cu Dăncilă la vila Lac și cu PNL posturi la cameră

Laurentiu Gheorghe | 04.11.2019

Fostul premier, Mihai Tudose, actual europarlamentar Pro România, îi răspunde ironic lui Ponta care îl acuzase de trădare, că a negociat cu PSD reîntoarcerea în partid și cu PNL susținerea guvernului Orban

Pe aceeași temă

„Nu am spus că România trebuie să aibă un guvern Orban, am spus că trebuie să aibă un guvern, din motive care țin de funcționarea țării. Nu am negociat nici cu Orban, nici cu Claudiu Manda, nici cu PSD sau PNL. Altcineva a negociat toată vara cu Viorica Dăncilă la vila Lac, cu PNL posturi la cameră”, a declarat Tudose pentru G4Media.ro.

Fostul premier a acuzat și faptul că parlamentarii Pro România din comisia de buget finanțe l-au votat pe Florin Cîțu la audiere, deși Victor Ponta îi cere lui Orban să-i schimbe pe cei trei candidați cu vot negatic în comisii, printre care și Cîțu.

„Colegii noștri nu sunt morcovi să poată fi cumpărați la bucată. Nu votez guvernul Orban, nu am trădat, nu am vândut pe nimeni. Dacă niște colegi ca ai noștri (Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin – n.r.) pot fi acuzați că se vând la bucată, mă îngrozește, ce, ei sunt morcovi să-i vinzi la bucată?”, a mai spus Tudose, în replică la acuzațiile lui Ponta despre presupusa trădare din partea unor membri Pro România la votul pentru guvernul Ludovic Orban.

„Dacă cineva era responsabil, când a negociat căderea guvernului Dăncilă, negocia până la capăt. După ce cade guvernul, ce facem cu țara? Nu putem fi responsabili că România nu are guvern. Cineva s-a aruncat iresponsabil într-o aventură fără să aibă soluții”, a mai spus Tudose, cu referire la decizia lui Ponta de a nu se prezenta la votarea guvernului Orban.

„Eu fac parte dintr-un partid, nu dintr-o sectă. Am stat de vorbă cu câțiva președinți de organizații, mi-au spus că nu au fost consultați când Ponta a luat decizia să nu votăm guvernul. Dacă cineva poate să aibă decizii pe persoană fizică, putem avea și noi decizii individuale”, a mai spus fostul premier.

Mihai Tudose a acuzat și lipsa de consecvență a lui Victor Ponta în ce privește guvernul Orban: „Cine a negociat cu Orban ca reprezentanții Pro România din comisia buget finanțe? Cine l-a sunat pe un coleg al nostru la vot ca să-l voteze pe Florin Cîțu, deși anterior îi spusese să nu-l voteze pe Cîțu?”

****

Ponta a lansat luni pe Facebook un atac la adresa lui Tudose: „Daca va puneati intrebarea cine este “negociatorul” cu PNL – tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda in timpul saptamanii sa plece inapoi la PSD si cu Ludovic Orban in Weekend sa votam cu PNL ! Cel pentru care am muncit toti sa ajunga la Parlamentul European – si care ne-a mintit in fata pe toti ca nu merge , doar candideaza sa ajute lista ! Cel pentru care am cedat mandatul meu castigat pe lista ProRomania!”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22