Pe aceeași temă
La ședința de pe 1 august a Consiliului regal, desfășurată în Elveția, ședința în care nepotului regelui Mihai i s-a retras titlul de principe, a participat și Mihnea Constantinescu, și consilierul premierului Victor Ponta, potrivit unor fotografii publicate de Casa regală. Ioan Luca Vlad, consilier al Casei regale, a explicat marți, într-un interviu acordat Hotnews, că Mihnea Constantinescu este membru al Consiliului regal.
Vă prezentăm interviul realizat de Hotnews:
Rep: Cine a facut propunerea?
Ioan Luca Vlad: Nu vorbim despre asta. Regele a avut o perioada lunga de discutii inainte. Aceasta decizie a fost luata pe 1 august la acea intalnire, dar ideea era demult in inima Regelui, atunci si-a exprimat-o. Am facut draftul, Consiliul Regal, din care face parte si domnul Mihnea Constantinescu, Principele Radu, Principesa Margareta si alte persoane cu care ne-am consultat la distanta. In cadrul Consiliului Regal se fac consultari prealabile, pentru a vedea efectele. Este o comunicare.
Am facut draftul deciziei si al comunicatului de presa. Documentul principal a fost semnat de Majestatea Sa Regele, dar ambele au fost vazute si aprobate de Majestatea Sa. Nu e ceva care sa fi trecut pe langa, sa fi omis in procesul acesta decizional.
Majestatea Sa era intr-o stare extraordinara, vorbim despre un om cu o capacitate de a reactiona si a lua decizii fantastica pentru varsta de 94 de ani. A luat aceasta decizie in deplina cunostinta de cauza si a cerut sa o respectam si sa o prezentam ca atare.
Rep: A fost cineva care s-a opus excluderii Principelui Nicolae sau care a formulat o alta opinie decat cea finala?
Ioan Luca Vlad: Din cate am eu cunostinta, nu a fost nimeni din Consiliul Regal. Dar Consiliul Regal face doar niste sugestii, Regele este singurul care ia decizia. Putea ca in Consiliul Regal sa fie membri care sa zica nu, desi nu au fost, si tot Majestatea Sa era cel care decidea.
Rep: Cati membri are Consiliul Regal si cine sunt acestia?
Ioan Luca Vlad: Consiliul Regal este format din 8 persoane, dar este o chestiune confidentiala, un instrument cu care lucreaza Regele. Atat Mihnea Constantinescu, cat si eu, Principele Radu si Principesa Margareta sunt membri in Consiliul Regal.
Rep: Cum se intra in Consiliul Regal?
Ioan Luca Vlad: Strict prin numirea de catre Regele Mihai a unor persoane care au lucrat de mult timp alaturi de Majestatea Sa, in special la nivelul de consiliere personala, si care sunt oameni din toate categoriile socio-profesionale, oameni cu experienta masiva aflati in special spre sfarsitul carierei, care pot da un sfat intelept. Eu sunt o exceptie totala.
Rep: De cand au inceput discutiile care au dus la excluderea principelui Nicolae din linia de succesiune la tron?
Ioan Luca Vlad: Nu exista o data exacta. Asemenea semne de intrebare se ridica la un moment in gand, apoi se si verbalizeaza. Nu exista o data certa. Majestatea Sa a observat si, la un moment dat, a decis sa ia aceasta decizie, cu motivarea ca se gandeste la viitorul Casei Regale atunci cand Nicolae ar fi urmat sa vina la succesiune, dupa incheierea domniei Principesei Margareta.
Rep: Vorbim de un interval de un an, in interiorul caruia s-au discutat aceste lucruri?
Ioan Luca Vlad: Nu vreau sa fac o estimare care nu-si are locul. Eu nu stiu ce a discutat in trecut cu Principele Nicolae. Stiu ca in ultima perioada s-a ridicat aceasta problema si s-a decis pe 1 august.
Rep: Nemultumirile au fost ridicate de Principele Radu si Principesa Margareta?
Ioan Luca Vlad: Prefer sa nu deschid o cutie a lucrurilor care sunt private pentru Familia Regala.
Rep: De ce discutiile s-au dus in lipsa Principelui Nicolae?
Ioan Luca Vlad: Pentru ca era plecat din tara, intr-o calatorie deja programata. El a fost informat ulterior.
Rep: Dar vizita aceasta a Principesei Margareta si a Principelui Radu, la care ati participat si dumneavoastra, la Regele Mihai era planificata?
Ioan Luca Vlad: Vizita altetelelor lor regale este normala la parintii Principesei. A noastra nu era, dar am fost acolo pentru aceasta discutie. Am fost invitati sa participam.
Rep: Au existat discutii si cu Nicolae, i s-a spus care sunt plangerile la adresa lui?
Ioan Luca Vlad: Termenul de plangere este nepotrivit, dar s-a discutat despre decizia Majestatii Sale, a fost informat si despre momentul in care urma sa fie facuta publica. Nu stiu ce a discutat in familie, imi inchipui ca Majestatea Sa a discutat si direct, s-au si vazut in Elvetia relativ recent. Nu sunt lucruri publice. Se discuta in familie.
Rep: De ce este la discutii Mihnea Constantinescu, care sunt legaturile formale sau informale cu Casa Regala?
Ioan Luca Vlad: Este membru al Consiliului Regal, din momentul 2008 sau 2009.
Fostul Principe Nicolae, exclus din Linia de Succesiune la Coroana României
„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi. În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi. Păstrând aceeaşi afecţiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduieşte că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-şi servi idealurile şi de a folosi calităţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Alteţa Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele“, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al regelui Mihai.
Fostul principe Nicolae, dupa excluderea sa din succesiunea la tron: Decizia este binevenita. Aceasta pozitie impunea un mod de a-mi conduce viata pe care gasesc dificil sa il accept
UPDATE. Regele Mihai i-a retras titlul de Principe nepotului sau Nicolae si l-a inlaturat de la succesiunea coroanei
Consilier al Casei Regale, despre retragerea titlului Principelui Nicolae: Nu s-a adaptat rigorilor postului. Nu este o pedeapsa