Mii de demonstranti cer la Atena intoarcerea la drahma

M. B. | 29.06.2015

Pe aceeași temă

Mii de greci s-au adunat luni în Piața Syntagma, din fața Parlamentului elen, cerând respingerea austerității și întoarcerea la drahmă, cu doar câteva ore înainte de a expira termenul pentru rambursarea ratei de 1,6 miliarde de euro catre FMI și câteva zile înaintea referndumului din 5 iulie la care grecii trebuie să spună dacă doresc să accepte condițiile puse de Troika.

 

De asemenea, un miting de un miting de solidaritate cu grecii se desfășoară la Londra, în Trafalgar Square:

 

 

Scrisoare de solidarizare cu Grecia

 

Mai mulți academicieni au semnat o scrisoare deschisă în care își exprimă sprijinul pentru Grecia și cer Uniunii Europene să-și reafirme angajamentul față de democrație.

 

În ultimii cinci ani, UE și IMF au impus Greciei o austeritate fără precedent, care a dus la un șomaj de 27%, 60% în rândul tinerilor, iar datoria a urcat de la 120 la 180% din PIB.

Catastrofa economică a dus la o criză umanitară, cu 3 milioane de oameni la limita sărăciei sau sub acest prag, se mai sspune în scrisoare.

La ultimatumul pus Greciei, care trebuie respins, guvernul de la Atena a cerut să răspundă poporul, printr-un referendum.

Referendumul grecesc dă Europei șansa să-și reafirme angajamentul pentru egalitate, dreptate și solidaritate și față de principiile democratice pe care se bazează, mai spun semnatarii scrisorii.

Semnează: Etienne Balibar, Costas Douzinas, Barbara Spinelli, Rowan Williams, Immanuel Wallerstein, Slavoj Zizek, Michael Mansfield, Judith Butler, Chantal Mouffe, Homi Bhabha, Wendy Brown, Eric Fassin șiTariq Ali.

 

CITITI SI: VIDEO Grecia, in CRIZA: Bancile vor fi INCHISE pana pe 7 iulie, grecii pot retrage doar 60 de euro pe zi. Atena: Proteste impotriva UE si FMI

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22