Minciună prin omisiune: Tusk a ridicat problema Justiției în discuția cu Dăncilă. Guvernul tace

Dora Vulcan | 23.02.2018

Purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European a confirmat, pentru Digi24, că în timpul discuției pe care Donald Tusk a avut-o la Bruxelles, pe 20 februarie, cu premierul Viorica Dăncilă, oficialul european a fost cel care a ridicat problema justiției.

Pe aceeași temă

 

 

 „Pot confirma că problema domniei legii și a luptei împotriva corupției a fost adusă în discuție în cadrul întâlnirii de către Donald Tusk”, a declarat pentru Digi24, Preben Aamann, purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European.

 

Întâlnirea cu Donald Tusk a fost singura care nu a fost urmată de declarații de presă, așa că până astăzi informații referitoare la subiectele discutate au fost furnizate doar de către Executivul român. În comunicatul de presă trimis, Guvernul nu spune niciun cuvânt despre faptul că președintele Tusk a ridicat în cadrul întâlnirii problema justiției în România și a luptei anticorupție.

 

Potrivit comunicatului Guvernului, Donald Tusk doar „a subliniat deschiderea sa de a lucra îndeaproape cu România, inclusiv în perioada Președinției României a Consiliului UE, și a evidențiat rolul pe care statele central și est-europene pot să îl joace în consolidarea proiectului european.”

 

Alte subiecte abordate au fost, potrivit Guvernului român: pregătirile pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră la 1 ianuarie 2019, organizarea Summitului European informal de la Sibiu, privind viitorul Europei, care va avea loc la 9 mai 2019, și viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii.

 

La Bruxelles, premierul Viorica Dăncilă s-a mai întâlnit și cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care i-a transmis că România trebuie să continue lupta anticorupţie și întărirea statului de drept.

 

Comisia Europeană urmăreşte și ea atent ceea ce se întâmplă în România. A spus-o preşedintele Comisiei, Jean Claude Juncker după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă.

 

„Uneori putem avea impresia că anumite medii politice din România ar vrea să-şi ia anumite libertăţi în privinţa aplicării stricte a regulilor statului de drept. Am discutat despre acest lucru şi cred că, aşa cum am spus şi când a fost domnul Iohannis aici, sistemul judiciar din România funcţionează, când nu-l punem prea mult la încercare”, a spus Jean Claude Juncker după întâlnirea cu premierul român.

 

 

 

Comunicarea publică a guvernului a trecut sub tăcere subiectul Justiției și după întâlnirea Klemm-Dăncilă

 

 

O întâmplare asemănătoare a avut loc și săptămâna trecută, în cazul întâlnirii oficiale dintre ambasadorul american Hans Klemm și premierul român Viorica Dăncilă. Premierul a declarat, la finalul CExN al PSD, că nu a discutat cu ambasadorul SUA despre legile Justiţiei.

 

Întrebată dacă a vorbit cu Hans Klemm despre legile Justiţiei la întâlnirea de pe 12 februarie, de la Guvern, Viorica Dăncilă a declarat: „Câteva principii (am discutat -n.r.), nu a fost o discuţie despre legile Justiţiei. Deci nu am avut cu domnul ambasador o discuţie despre legile Justiţiei”.

 

Însă, într-un răspuns transmis Digi24, ambasada americană a precizat faptul că cei doi oficiali au discutat despre Justiţie. Acest subiect nu s-a regăsit însă în comunicatul de presă publicat de Guvern după întrevedere.

 

De altfel, cuvântul „justiţie” nu a apărut deloc în comunicatul care detalia alte teme discutate de premierul Viorica Dăncilă cu ambasadorul Statelor Unite, precum parteneriatul strategic, problema ridicării vizelor pentru români sau cooperarea economică şi în domeniul apărării.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22