Pe aceeași temă
Starea minerului, transportat în capitală cu elicopterul SMURD, era extrem de gravă.
Bogdan Oprița a afirmat, conform Agerpres, că pacientul a fost victima unui sindrom de strivire extrem de grav, sindrom în urma căruia s-au produs o serie de modificări în întreaga funcționalitate a organismului.
"El în momentul de față are o insuficiență renală iar leziunile pe care le prezintă sunt cele specifice acestui sindrom de strivire. În momentul de față este în sala de operație pentru a se reduce o fractură, luxație și pentru a trata aceste leziuni, după care va fi dus în Secția de Terapie Intensivă", a declarat Oprița vineri după-amiază.
Medicul a spus că hipotermia la venirea în spital nu era atât de gravă și era un moment conex care a dus la agravarea celorlalte disfuncționalități produse în organism.
"Pacientul a necesitat măsuri avansate de stabilizare care au presupus inclusiv ventilația mecanică și intubația. Nu aceasta este problema pacientului în acest moment, problema este că întregul organism prezintă o suferință generalizată pe care încercăm să o corectăm", a mai arătat coordonatorul SMURD București.
Joi după-amiază a avut loc o surpare într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, care a surprins o echipă de 11 mineri. Opt dintre aceștia au reușit să iasă la suprafață, trei rămânând blocați sub dărâmături. Unul dintre mineri a fost găsit decedat de către salvatori, un altul a fost transportat la București cu elicopterul, în stare gravă, iar cel de-al treilea se afla într-o stare mai bună.