Ministerul Educaţiei a MODIFICAT criteriile pentru candidati, după ce a publicat scoaterea la concurs a 2.000 de posturi vacante în universităţile de stat şi particulare

Fara Autor | 07.01.2013

Pe aceeași temă

Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial, pe 21 decembrie, aproape 2.000 de posturi vacante scoase la concurs de universităţile private şi de stat din România. Este vorba despre posturi care au fost blocate în 2009, când instituţiile bugetare nu au mai avut voie să mai angajeze personal, informează HotNews.ro.

Pe 27 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat însă şi Ordinul 6.560 semnat de Ecaterina Andronescu şi care prevede noi standarde minimale pe care cei din învăţământ trebuie să le îndeplinească pentru a ocupa posturile de lector, conferenţiar sau profesor. Cu alte cuvinte, după scoaterea la concurs a posturilor universitare, Ministerul a modificat criteriile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a ocupa acele posturi.
Sase zile mai tarziu, in  MO din 27 decembrie 2012 a fost publicat si Ordinul 6.560 semnat de ministrul Ecaterina Andronescu inca din data de 20 decembrie. Acest ordin de ministru modifica standardele minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior si a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.



Ordinul publicat in Monitorul Oficial precizeaza ca:

"La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga prevederile legale referitoare la standardele minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior si a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, respectiv:

a) prevederile art. 1-3, 5 si 6 din Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.478/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare si a atestatului de abilitare, pentru domeniile stiintifice aferente panelurilor pe domenii fundamentale P1 - Matematica si stiinte ale naturii, P2 - Stiinte ingineresti si P3 - Stiinte biomedicale din cadrul Consiliului National pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 27 iunie 2011;

b) prevederile art. 1-3, 5 si 6 din Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.691/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare si a atestatului de abilitare, pentru domeniile stiintifice aferente panelului pe domenii fundamentale P4 - Stiinte sociale din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 535 din 28 iulie 2011, cu modificarile ulterioare;

c) prevederile art. 1-3 si 5-7 din Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.692/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare si a atestatului de abilitare, pentru domeniile stiintifice aferente panelului pe domenii fundamentale P5 - Arte si stiinte umaniste din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 540 din 29 iulie 2011, cu modificarile ulterioare.

(2) Fac exceptie prevederile referitoare la standardele minimale necesare pentru obtinerea atestatului de abilitare."


Universităţile private au scos la concurs 352 de posturi, iar universităţile de stat au scos la concurs 1.555 de posturi universitare. În Monitorul Oficial nr. 455 din 21 decembrie 2012, Ministerul Educaţiei publică anunţul de scoatere la concurs a mai multor posturi didactice şi de cercetare vacante din universităţile particulare.

Anunţul din Monitorul Oficial sună în modul următor: "În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului publică posturi vacante scoase la concurs de către instituţiile de învăţământ superior particular, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată".

Sursa: HotNews.ro

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22