Ministerul Educatiei a decis retinerea din nou a cotizatiilor sindicale pe statele de plata ale profesorilor

Fara Autor | 04.06.2012

" Este un ordin comun, ca toate retinerile care nu se puteau face prin acest Edusal sa se poata face. Nu vad ce este anormal. Daca ma intrebati exclusiv de cotizatii: Da. Nu se mai poate face retinerea pe cotizatie decat in alte conditii: cu semnatura, cu hartie, cu adeziune".

Pe aceeași temă

Ministerul Educatiei a decis sa retina din nou cotizatiile sindicale direct de pe statele de plata ale profesorilor membri de sindicat, a declarat ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, in cadrul unui interviu acordat HotNews.ro. "Colegii mei din invatamant, pe buna dreptate daca discutam, au ridicat o problema: de ce numai in invatamantul preuniversitar nu se poate retine cotizatia pe statul de plata? Nu este o discriminare? Si la caz avem un ordin de la Consiliul National de Discriminare care spune cu subiect si predicat lucrul acesta", a sustinut ministrul. Contactat de HotNews.ro, presedintele CNCD Csaba Asztalos a declarat ca "probabil ca domnul ministru nu a stiut sa citeasca punctul nostru de vedere. (…) Nu suntem intr-o situatie de discriminare".



Ministrul interimar al Educatiei a mai spus ca, de aceasta data, retinerea nu se mai face decat cu "o adeziune scrisa, semnata, lasata la secretariat, cu semnatura, cu data. Luna de luna sau an de an, in unele situatii, trebuie innoita aceasta semnatura".

Ministrul Liviu Pop a mai declarat in interviul pentru HotNews ca nu i se pare "nimic anormal" in faptul ca, din nou, se retin cotizatii de pe stat.

" Este un ordin comun, ca toate retinerile care nu se puteau face prin acest Edusal sa se poata face. Nu vad ce este anormal. Daca ma intrebati exclusiv de cotizatii: Da. Nu se mai poate face retinerea pe cotizatie decat in alte conditii: cu semnatura, cu hartie, cu adeziune".

"Pentru ca pe buna dreptate erau situatii in care se faceau abuzuri. Fara sa ai niciun document din partea angajatului, se facea o retinere a cotizatiilor de sindicat. Si atunci lucrul acesta nu se mai poate. Unde se face, daca se va face, trebuie o adeziune scrisa, semnata, lasata la secretariat, cu semnatura, cu data. Luna de luna sau an de an, in unele situatii, trebuie innoita aceasta semnatura. Nu ceea ce s-a intamplat. Deci am reglat un derapaj care exista in unele organizatii si noi stiam de ele, de aceea federatia pe care am reprezentat-o nu a iesit virulent pe aceasta tema a cotizatiilor"
, a spus Pop pentru HotNews..


Csaba Asztalos, presedintele CNCD: Decizia noastra este ca stoparea retinerii cotizatiilor sindicale pe statele de plata in preuniversitar nu este o discriminare

Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat pentru HotNews.ro ca institutia pe care o conduce a primit intr-adevar solicitari de la sindicate din preuniversitar referitor la o eventuala situatie de discriminare fata de mediul universitar, unde cotizatia sindicala se retine in continuare automat pe statele de plata ale profesorilor membri de sindicat.

"Probabil ca domnul ministru nu a stiut sa citeasca punctul nostru de vedere. (…) Decizia noastra este ca nu exista un drept al sindicatului si al membrilor de sindicat in sensul in care angajatorii sa fie obligati sa retina cotizatia. Deci nu suntem intr-o situatie de discriminare", a precizat pentru HotNews.ro presedintele CNCD.

Potrivit acestuia, "sindicatele preuniversitare reclamau faptul ca decizia Ministerului Educatiei, a Ministerului de Finante si a Ministerului de Administratie si Interne de a nu retine cotizatia pentru membri de sindicat direct de catre MECTS prin softul de plati constituie o fapta de discriminare pentru ca acest lucru se realizeaza pentru cei care sunt invatamantul superior".

Csaba Asztalos a declarat ca "nu se poate face o comparatie cu cei din sistemul universitar pentru ca ei au autonomie universitara si o finantare diferita. Nu mi se pare corect nici in sistemul universitar sa se retina direct din salariu si apreciez ca daca nu exista un acord al membrilor de sindicat sa isi plateasca aceste cotizatii, se poate ingradi inclusiv dreptul angajatului de a-si alege liber un sindicat".

"Este aberant sa retina angajatorul automat cotizatia sindicala pentru ca sindicatul nu are organizarea necesara. Acesta este punctul de vedere transmis", a afirmat presedintele CNCD, potrivit HotNews.

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educatiei: Este o intoarcere la dictatura sindicatelor in invatamant, fara legatura cu avantaje pentru elevi

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educatiei care a semnat la finalul anului trecut impreuna cu ministrii Finantelor si Internelor ordinul comun prin care se stopa retinerea automata a cotizatiilor sindicale direct pe statele de plata ale profesorilor din preuniversitar membri de sindicat, a declarat pentru HotNews.ro ca decizia de acum a ministrului Liviu Pop "este o intoarcere la dictatura sindicatelor in invatamant, fara legatura cu avantaje pentru elevi".

"Este o situatie contra-natura, unde interesele sindicale conduc ministerul educatiei. Se vor colecta anual fortat pentru sindicate aproximativ 16 milioane de euro. Va reamintesc ca ministerul a castigat procesul cu sindicatele pe aceasta tema, dar acum cei care au dat ministerul in judecata il conduc", a explicat fostul ministru al Educatiei.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22