Ministerul Fondurilor Europene: Trimitem CE până la sfârşitul lunii proiectul cu priorităţile pentru utilizarea fondurilor UE

Fara Autor | 09.05.2013

Pe aceeași temă

Ministerul Fondurilor Europene informează că va definitiva şi transmite Comisiei Europene, până la sfârşitul acestui luni, proiectul Acordului de Parteneriat al României privind priorităţile de utilizare a fondurilor europene alocate în perioada 2014-2020.

"Acest document va sta la baza negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru stabilirea modului în care vor fi utilizate fondurile UE. Acordul de Parteneriat va fi supus aprobării Guvernului României şi apoi va fi transmis, informal, Comisiei Europene până la sfârşitul acestei luni", se precizează într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX miercuri de MFE.

De asemenea, în şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobat un memorandum prin care se cere ministerelor să transmită până în 15 mai Ministerului Fondurilor Europene documentele necesare întocmirii acestei variante de proiect pentru Acordul de Parteneriat, menţionează comunicatul MFE.

Ministerele responsabile cu elaborarea strategiilor sectoriale vor trebui să transmită MFE rezultatele analizelor socio-economice pe domenii, care identifică nevoile de dezvoltare, precum şi priorităţile propuse pentru a fi finanţate din fonduri UE. MFE trebuie să primească de la ministere până la 15 mai şi estimarea alocărilor financiare privind obiectivele tematice şi priorităţile de finanţare aferente domeniului de competenţă, respectiv stadiul de îndeplinire a condiţionalităţilor ex-ante.

 "Documentele transmise de ministere vor ţine cont de recomandările CE şi de angajamentele asumate de partea română în faţa Comisiei în timpul primelor două reuniuni tehnice desfăşurate până în prezent în cadrul dialogului informal pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020. În continuare, negocierile cu reprezentanţii Comisiei se vor desfăşura în cadru informal până la aprobarea regulamentelor europene pentru perioada 2014-2020", evidenţiază comunicatul MFE.

Memorandumul aprobat de Guvernul României prevede şi înfiinţarea unui grup de lucru coordonat de MFE, din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care trebuie să finalizeze, până la mijlocul lunii iunie, o propunere a sistemului de management şi control al fondurilor europene în perioada 2014-2020.

În perioada 2014-2020 România urmează să beneficieze de fonduri în valoare de peste 39 miliarde de euro. Din această sumă, alocarea aferentă politicii de coeziune reprezintă aproximativ 21,8 miliarde de euro.

sursa: mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22