Pe aceeași temă
"Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Conducerea Ministerului Public a transmis ministrului Justiţiei propunerea de completare a Legii nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în sensul includerii ca membru de drept al acestei instituții și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a considerat că participarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în CSAT, în calitate de membru de drept al Consiliului, ar reprezenta în fapt același argument constituțional – a participării unui reprezentant al unei puteri a statului (puterea judecătorească) în actele deliberative ale unui organ al altei puteri a statului (puterea executivă) - ca manifestare a echilibrului puterilor în stat și fără a încălca principiul separației suple a puterilor.
Motivul unei asemenea participări este legitim, necesar și proporțional cu scopul existenței de facto a CSAT.
S-a apreciat, totodată, că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentantul de drept al Ministerului Public în raporturile cu celelalte instituții ale statului, iar Ministerul Public are un rol fundamental, atât proiectiv, cât și operativ, în arhitectura de apărare și securitate națională a României."