Pe aceeași temă
Membrii Cabinetului Ciucă au depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, iar la ceremonie au asistat și preşedinţii celor două Camere Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.
La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a susținut că acum există un guvern solid, cu majoritate solidă în Parlament, și că "nu a fost simplu". El a invocat și "punctele comune" pe care le-au găsit PNL și PSD, după ce "au trecut peste orgolii".
Declarațiile președintelui Iohannis:
Vă felicit!
Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize nu și nici problemele nu au dispărut. Pandemia nu s-a terminat. Criza energetică nu s-a terminat, capătă doar noi forme. Bugetul pe acest an va trebui rectificat, bugetul pentru anul viitor va trebui pregătit și votat. Oamenii așteaptă plata salariilor și a pensiilor la timp și multe alte lucruri se cer rezolvate urgent.
Pentru toate acestea este nevoie de un guvern solid, cu o majoritate consistentă în Parlament, și acum există acest guvern.
Dar nu numai probleme ne așteaptă și vă așteaptă. Sunt multe oportunități. Planul Național de Redresare și Reziliență se cere implementat, sunt foarte mulți bani aici care trebuie investiți în beneficiul românilor.
Toată lumea așteaptă măsuri consistente pentru a garanta o creștere economică, pentru a crește salariile, pentru a crește pensiile. Toată lumea se așteaptă la investiții, autostrăzi, drumuri, spitale, școli și multe altele.
Și pentru toate acestea, pentru a fructifica aceste oportunități, este nevoie de un guvern puternic, bine condus, care se sprijină pe o largă majoritate în Parlamentul României. Acum avem acest guvern.
Nu a fost simplu. Cred că nu își imaginează nimeni că a fost simplu ca, într-o coaliție, să vină împreună partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii, și mai mari, și mai mici, pentru a găsi punctele comune și pentru a ajunge la votul de încredere de astăzi.
Domnule prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, așteptările sunt mari. Românii așteaptă să vă apucați și să rezolvați problemele pe care le-ați enunțat în programul de guvernare. Lumea s-a săturat de crize. Lumea s-a săturat de promisiuni. Oamenii vor să vadă fapte, oamenii vor să vadă rezultate. Vă invit să le livrați!
Componența noului guvern PNL-PSD-UDMR
Nicolae-Ionel Ciucă (PNL) - prim-ministru
Sorin Mihai Grindeanu (PSD) - viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Kelemen Hunor (UDMR) - viceprim-ministru
Adrian Câciu (PSD) - ministrul Finanțelor
Lucian Nicolae Bode (PNL) - ministrul Afacerilor Interne
Bogdan Lucian Aurescu (PNL) - ministrul Afacerilor Externe;
Marian-Cătălin Predoiu (PNL) - ministrul Justiției
Vasile Sebastian Dîncu (PSD) - ministrul Apărării naționale
Florin Marian Spătaru (PSD) - ministrul Economiei;
Virgil-Daniel Popescu (PNL) - ministrul Energiei
Adrian-Ionuț Chesnoiu (PSD) - ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale
Tánczos Barna (UDMR) - ministrul Mediului, apelor și pădurilor
Cseke Attila-Zoltán (UDMR) - ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
Dan Vîlceanu (PNL) - ministrul Investițiilor și proiectelor europene
Marius-Constantin Budăi (PSD) - ministrul Muncii și solidarității sociale
Alexandru Rafila (PSD) - ministrul Sănătății
Sorin-Mihai Cîmpeanu (PNL) - ministrul Educației
Constantin-Daniel Cadariu (PNL) - ministrul Antreprenoriatului și Turismului
Florin-Claudiu Roman (PNL) - ministrul Cercetării, inovării și digitalizării
Gabriela Firea (PSD) - ministrul Familiei, tineretului și egalității de șanse
Lucian Romașcanu (PSD) - ministrul Culturii
Novák Carol-Eduard (UDMR) - ministrul Sportului