Ministru francez: Euro ar putea exploda, iar Europa s-ar putea destrama

Fara Autor | 08.12.2011

Pe aceeași temă

 

Ministrul francez pentru afaceri europene, Jean Leonetti, a declarat, joi, înainte de summit-ului crucial de la Bruxelles, că situaţia din Uniunea Europeană este "gravă", iar "euro ar putea exploda". 
 
"Situaţia este gravă (...), euro ar putea exploda şi Europa s-ar putea destrăma, iar acest lucru ar putea fi o catastrofă nu doar pentru Europa, pentru Franţa, ci pentru întreaga lume", a declarat ministrul, citat de Hotnews.
 
Jean Leonetti a criticat de asemenea agenţiile de rating: "Ele mă irită puţin. Se bazau pe standarde economice şi financiare, iar în prezent au trecut la standarde politice. Nu este rolul agenţiilor de notare să facă politică, ci al populaţiei şi al reprezentanţilor populaţiei", a afirmat ministrul, potrivit AFP.
 
După ce a pus luni sub supraveghere aproape toate statele din zona euro, agenţia americană Standard & Poor's a ameninţat miercuri că va retrograda ratingul băncilor europene şi al UE. În acest context tensionat, alimentat de diviziunile între statele membre şi UE şi atenţionările repetate ale agenţiilor de rating, şefii de stat şi de guvern din UE urmează să se reunească, în această seară, la Bruxelles, pentru un summit european.
 
Şefii de stat şi de Guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc, începând de joi seară, la Consiliul European de iarna de la Bruxelles, pentru a decide reguli mai stricte pentru zona euro, aflată în pragul colapsului economic. Câţiva dintre liderii europeni aşteptaţi la summit se află deja la Marsilia, unde are loc joi o reuniune a partidelor conservatoare din Europa. Printre liderii europeni aflati la Marsilia se afla si Angela Merkel si Nicolas Sarkozy.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22