Pe aceeași temă
Presedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Cotroceni, pe ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon. Pe agenda discutiilor s-au aflat parteneriatul strategic Romania-Marea Britanie si situatia din Republica Moldova si Ucraina.
Intarirea parteneriatului strategic intre Romania si Marea Britanie a fost unul dintre principalele subiecte discutate de cei doi oficiali.
“La discuții a fost subliniată întărirea parteneriatului strategic între România și Mare Britanie în contextul situației tensionate de la granița de est a NATO și a UE”, transmite Administratia Prezidentiala.
De altfel, Palatul Cotroceni mai arata ca “exercitiile militare romano-britanice in cadrul NATO vor deveni o practica regulata”.
“Republica Moldova și Ucraina s-au aflat în centrul discuțiilor, iar ministrul britanic al Apărării a menționat că țara sa dorește o extindere a relațiilor comerciale cu Republica Moldova. Președintele României a atras la rândul său atenția asupra dificultăților economice majore prin care trece Ucraina și asupra catastrofei umanitare din această țară”, mai puncteaza sursa citata.
Michael Fallon s-a intalnit, de asemenea, si cu ministrul roman al Apararii, Mircea Dusa. Cu aceasta ocazie, Fallon a transmit faptul ca Marea Britanie impartaseste ingrijorarea Romaniei legata de securitatea la Marea Neagra. De asmenea, britanicul a mai punctat ca Londra va participa cu trupe in cadrul celor doua comandamente NATO care vor fi instalate in Romania.