Ministrul Culturii despre alegerea Irinei Rimes: Vrem ca tinerii să consume produse culturale

Laurentiu Gheorghe | 15.02.2020

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, consideră că desemnarea cântăreței Irina Rimes ca ambasador onorific al Zilei Brâncuși și-a atins scopul, publicitatea în jurul acestei decizii fiind maximă.

Pe aceeași temă

„Se numeşte Poarta Sărutului dar parcă nu înţelegeam de ce se numeşte aşa. Din punctul ăsta de vedere m-a fascinat Brâncuşi”, a afirmat joi într-o conferință de presă dedicată zileleor Brâncuși, Irina Rimes.

”Intenţionăm să schimbăm modul de a interacţiona cu tinerii, să folosim cu totul alte canale, dar nu renunţăm la cele consacrate.(…) Încercăm să îi atragem pe tineri şi vorbind pe limba lor şi folosind modelele care li se adresează. Din punctul meu de vedere este doar un prim pas. Pot fi păreri pro şi contra. Important este că am creat dezbatere, am creat efervescenţă în jurul acestui subiect şi, din punctul acesta de vedere, ne-am atins scopul. Vrem să atragem mai mult atenţia asupra fenomenului cultural”, a explicat ministrul Bogdan Gheorghiu, la Digi 24.

Cântăreaţa Irina Rimeş a afirmat joi, în cadrul evenimentului organizat la Muzeul Naţional de Artă pentru prezentarea sa în postura de ambasador onorific al Zilei Brâncuşi 2020: „Să zicem că vorbesc strict despre Brâncuşi. Când am început să-l descopăr pe Brâncuşi, când am auzit despre Coloana Infinitului şi m-a fascinat «da’ ce înseamnă asta? Da’ cum aşa? Da’ cum ai făcut o chestie şi se numeşte Coloana Infinitului şi ce poate să reprezinte?». Şi atunci am început să descopăr celelalte lucrări ale lui, am început să citesc despre ele, despre Poarta Sărutului şi multe alte lucrări care m-au fascinat că nu erau ceea ce, nu reprezentau neapărat ce… cum se numesc. Se numeşte Poarta Sărutului dar parcă nu înţelegeam de ce se numeşte aşa. Din punctul ăsta de vedere m-a fascinat Brâncuşi. Desigur că nu-i cunosc toate lucrările, ar trebui să fiu poate un pic mai avizată în ceea ce priveşte creaţia lui, dar, pentru cultura mea generală, cred că sunt destul de informată.”

„Nu mai citiţi toate articolele care circula pe net cu titluri din cuvinte scoase din context. Acesta ar fi un articol de referinţă. Mulţumesc. Mâine , după ce trece febra, vom vorbi şi noi despre lucruri relevante, cum ar fi evenimentul de pe 19 Februarie la Muzeul National de Arta. Noapte bună”, a scris Irina Rimes pe contul său de Facebook, recomandându-le fanilor un articol publicat joi.

Cântăreaţa Irina Rimes a fost prezentată în calitate de ambasadorul onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Ministrul a spus că ”simpla prezenţă a ei înseamnă enorm pentru că ne adresăm unui public la care nu ar fi ajuns altfel acest eveniment”.

Muzeul Naţional de Artă al României oferă acces gratuit vizitatorilor pe parcursul întregii zile de 19 februarie şi organizarează trei tururi ghidate în sala Brâncuşi din Galeria Naţională.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22