Pe aceeași temă
”Referendumul din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere, sunt alte prioriăţi. Este o analiză pe care trebuie să o facă mai mulţi factori şi avem în momentul acesta, zic eu, prioritate să aplicăm măsurile pe care noi ni le-am asumat prin programul de guvernare, dar este o situaţie care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan, conform News.ro
Presedintele Klaus Iohannis a trimis astazi o scrisoarea președinților celor două Camere ale Parlamentului in care ii anunta pe acestia ca a declansat procedurile pentru organizarea unui referendum national.
In cadrul referendumului, poporul roman va trebui sa-si exprime vointa in privinta unei probleme de interes national: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.
Iohannis a afirmat ieri ca problema amnistiei si gratierii a devenit una nationala si ca va initia un referendum pe aceasta tema. El a precizat ca aceste masuri nu au fost in programul PSD de guvernare si cetatenii trebuie sa decida daca sunt sau nu de acord cu ele.
Iohannis a acuzat ieri actuala coalitie aflata la putere ca nu se ocupa de dezvoltarea Romaniei, asa cum au promis in campaniei, ci isi curata propriile dosare penale.
Presedintele i-a criticat de asemenea pe cei care au afirmat ca protestele de duminica ar fi fost o mineriada. El a atras atentia ca romanii au iesit in strada pentru ca sunt indignati din cauza intentiei de a modifica prin OUG legislatia penala.
Iohannis i-a criticat de asemenea pe "activistii si pe agitatorii" care au fugit pe la televiziuni sa le transmita oamenilor ca e o noua mineriada. El i-a acuzat pe politicieni ca vor sa dea o lovitura de gratie statului de drept.