Ministrul delegat pentru ENERGIE, Razvan Nicolescu nu exclude O CRIZA A GAZELOR în această iarnă: România este pregătită şi NU va fi afectată

D.g. | 02.09.2014

Pe aceeași temă

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, nu exclude apariţia unei crize a alimentării cu gaze în această iarnă, în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina, dar spune că România este pregătită şi nu va fi afectată, informeaza Mediafax.

"Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiţi. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privinţa asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populaţia României nu va fi afectată", a declarat Nicolescu, prezent la inaugurarea investiţiei Romgaz în extinderea depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, judeţul Ialomiţa.

El spune că această investiţie este foarte importantă pentru România, mai ales în contextul situaţiei din Est.

"Creşte capacitatea de stocare cu 100 milioane metri cubi şi cea de extacţie în perioada iernii cu 2,4 milioane metri cubi. Pentru la iarnă vom stoca 2,5 miliarde metri cubi, faţă de cât a stabilit ANRE, adica 1,7 miliarde metri cubi. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie, care nu exclud să apară ca urmare a situaţiei din Est", a explicat Nicolescu.

Totodată, el a precizat că posibilitatea României de a-şi ajuta vecinii este limitată.

"Planul nostru este să înmagazinăm cât mai multe gaze. Avem rezerve importante de păcură, iar dacă va fi nevoie vom trece termocentralele de pe gaze pe păcură", a explicat ministrul.

România produce anual, în special prin OMV Petrom şi Romgaz Mediaş, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, şi importă anual din Federaţia Rusă alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze.

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze şi cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, aşa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autorităţile europene şi cele de la Moscova se contrazic din cauza acţiunilor militare ruseşti pe teriotoriul ucrainean.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22