Ministrul desemnat al Finantelor, Ioana Petrescu: Munca este mult prea fiscalizată. Sprijin reducerea CAS cu 5 puncte din iulie

D.g. | 04.03.2014

Pe aceeași temă

Impozitartea muncii este mare în România, atât în ceea ce priveşte cotele plătite de angajatori, cât şi cele achitate de angajaţi, a declarat ministrul desemnat pentru portofoliul Finanţelor, Ioana Petrescu, arătând că va susţine "cât poate" reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie, informeaza Mediafax.

"Munca în România este mult prea fiscalizată, ratele sunt mult prea mari. Am fost întotdeauna adepta reducerii CAS cu 5 puncte procentuale. Voi sprijinii cât pot să fie aplicată de la 1 iulie (...) Sunt mare susţinătoare a acestor două măsuri, reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit. Reducerea cu 5 puncte procentuale va avea un efect benefic asupra firmelor şi le va stimula să angajeze cu acte, adică legal. Avem o piaţă foarte mare a muncii la negru şi trebuie redusă", a spus ea.

Petrescu a adăugat că neimpozitarea profitului reinvestit va aduce o creştere a investiţiilor străine directe, pentru că o mare parte din firmele străine îşi iau profiturile şi le duc în afara ţării în această perioadă.

"Vrem să stimulăm formarea de capital şi investiţiile. Comisia Naţională de Prognoză a făcut o analiză şi a estimat un impact pozitiv de plus 0,5 puncte procentuale la PIB", a continuat ea.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit rămân şi pe agenda noului Guvern, deoarece nu sunt obiective "doar ale PNL", important fiind însă să poată fi realizate din punct de vedere fiscal-bugetar.

În strategia fiscal-bugetară 2014-2016, aprobată anul trecut de Guvern şi Parlament, se afirmă, la capitolul privind "Tendinţe ale principalelor taxe şi impozite pe orizontul 2014-2017", că se intenţionează reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie, la următoarea misiune la Bucureşti a Fondului, a anunţat Ponta, la începutul lunii februarie.

Premierul a anunţat, luni, că pentru portofoliul Finanţelor a propus-o pe Ioana Petrescu, în vârstă de 34 de ani, aceasta fiind consilierul pe probleme fiscale al şefului Guvernului.

Ponta a menţionat că Ioana Petrescu are, în ciuda vârstei, experienţă în domeniu, ceea ce o recomandă pentru a deţine funcţia de ministru al Finanţelor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22