Pe aceeași temă
„Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România. Aceştia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuţiilor avute am stabilit că în cazul în care situaţia epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, a menţionat Virgil Popescu.
Ministrul Economiei a subliniat că Guvernul nu ia momentan în considerare posibilitatea deschiderii cinematografelor şi a locurilor de joacă din interiorul mall-urilor.
„Însă, pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie să fie deschise cinematografele şi locurile de joacă, din interior. Uşor, uşor se vor da măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, pentru ca viaţa să revină la normalitate”, a precizat Virgil Popescu.