Ministrul Economiei: NU închidem Oltchim şi dacă nu-l privatizăm luna asta, îl vindem altă dată

D.g. | 03.06.2014

Pe aceeași temă

Oltchim nu va fi închis şi dacă nu va fi privatizat în 6 iunie, aşa cum s-a angajat Guvernul, combinatul chimic va fi vândut altă dată, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă.

"Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (...) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică", a afirmat Niţă într-un forum pe teme energetice, relateaza Mediafax.

Ministrul a adăugat că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi, iar pentru a realiza acest obiectiv trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie.

"Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, controlat de OMV Petrom, n.r.). Avem discuţii şi cu OMV Petrom", a mai spus Niţă.

Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, când statul nu a primit nicio ofertă de cumpărare. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013.

În primul trimestru, combinatul a înregistrat o cifră de afaceri de 136,2 milioane lei (30,2 milioane euro), cu 64,7% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut, când a raportat 82,7 milioane lei, şi pierderi de 56,2 milioane lei (12,5 milioane euro), în scădere cu 34,6% faţă de rezultatul negativ de 86 milioane lei din perioada silimară a anului trecut.

Aproape 67% din cifra de afaceri a Oltchim, respectiv 91,1 milioane lei, este generată de activitatea de petrochimie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22