Ministrul Educaţiei a demis conducerea Liceului "Jean Monnet". Profesorii liceului nu sunt de acord cu decizia

Fara Autor | 05.12.2011

Pe aceeași temă

Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a decis luni să-i demită pe directorii Liceului "Jean Monnet" din Capitală, în urma numeroaselor scandaluri care au adus instituția de învățământ în atenția presei, dar şi din cauza gravelor nereguli constatate de Corpul de control al MECTS. Profesorii liceului nu sunt de acord cu această decizie şi acuză că s-a vrut doar găsirea unui ţap ispăşitor.

Ministrul Daniel Funeriu a declarat că toate scandalurile din ultima vreme impun ca Liceul "Jean Monnet" din Capitală să fie monitorizat de minister timp de un an.
 
„Controlul efectuat a arătat că relaţia nefirească între profesor şi elevă, indiferent de cât de emancipat este mediul de la Jean Monnet, a fost şi rezultatul unor disfuncţionalităţi grave în conducerea liceului şi gestionarea relaţiei părinte - şcoală.
 
Evident, instanţa este cea care va decide asupra naturii acestei relaţii. Se vede clar că, atunci când conducerea şcolii nu îşi face datoria, efectele sunt grave", a declarat ministrul Daniel Funeriu, citat de Mediafax.
 
Raportul Corpului de Control al MECTS la liceul Jean Monnet indică mai multe nereguli, pornind de la registre privind evidenţele şedintelor Consiliului de Administraţie, aprobarea de transfer a elevilor, lipsa proiectelor privind combaterea violenţei şi gestionarea situaţiei de criza.
 
Rezultatele controlului arată lipsa unei comisii şi a unor strategii pentru reducerea abandonului şi a absenteismului şcolar. Sedinte în care figurau unii profesori, dar semnau alţii, şedinte validate fără cvorum, dosare incompatibile de transfer ale elevilor, absenţe nesanctionate şi nesemnalate părinţilor, informează Antena 1.
 
Corpul de Control al ministrului Educatiei a început o anchetă la liceu la 21 noiembrie din cauză că liceul a fost implicat recent în mai multe scandaluri.
 
O elevă de 17 ani l-a acuzat pe profesorul de sport, Dan Octavian Vișan, de viol, o altă elevă a liceului a pozat goală într-o revistă pentru bărbați, alături de primarul Constanței, PSD-istul Radu Mazăre, iar alte eleve de la liceu, aflate într-un club din Capitală, au fost acuzate că au furat un telefon mobil şi un aparat foto de la două studente.
 
 
Profesorii liceului Jean Monnet: Nu suntem de acord cu demiterea conducerii
 
Profesorii liceului "Jean Monnet" nu sunt de acord cu decizia ministerului de a le demite pe cele două directoare ale instituţiei. Aceştia au declarat că sunt convinşi „de moralitatea şi verticalitatea” conducerii.
 
„Ancheta a urmărit să găsească, în acest lanţ al deciziilor, un ţap ispăşitor. Dumnealor au căzut în această plasă”, a declarat una dintre profesorele liceului Jean Monnet, citată de Antena 3.
 
"Ni se pare extrem de incorect şi ne afectează pe toţi", a mai spus profesoara.
 
Referitor la profesorul de sport acuzat că ar fi violat o elevă, profesorii spun că acesta a venit ca suplinitor pentru un an.
 
Cât le priveşte pe cele două eleve implicate în scandaluri, cea care a acuzat profesorul de viol şi cea care a pozat în Playboy, ele au venit în şcoală cu „aprobare din afara liceului”.
 
Mai mult, câteva zeci de elevi au ieşit în curtea şcolii, pentru a protesta faţă de demiterea conducerii liceului.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22