Pe aceeași temă
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a afirmat luni că subiectele de la examenele de evaluare națională și bacalaureat sunt de același tip ca și anul trecut.
"Am avut ani în care examenele, fie de evaluare națională, fie de bacalaureat, au fost concepute ca și cum ar fi olimpiade naționale. Un profesor învață din primul an de facultate că evaluarea se face la nivelul clasei, și nu în funcție de cei mai buni cinci elevi din clasă. Asta se întâmplă. Subiectele de anul trecut au fost corect calibrate, anul acesta vom avea subiecte de același tip, nu cred că vor fi mai ușoare, nu cred că vor fi mai grele", a declarat Pricopie la Palatul Parlamentului, după ce a participat la ședința grupului PSD din Senat, informeaza Aagerpres.
El a precizat că le-a cerut inspectorilor școlari să interzică orice practică de colectare de bani ca "protocol".
"Am cerut inspectorilor să verifice respectarea legalității, să interzică orice practică de colectare de bani, indiferent de motiv. Nu există subiectul 'protocol'. Organizarea acestor examene se poate face din fondurile alocate de la bugetul statului", a arătat ministrul Educației.
CITITI SI: Elevii NU au voie să strângă BANI DE PROTOCOL la examenele din această vară - ministrul Educatiei
Elevii nu vor avea voie să strângă bani de protocol la examenele din această vară, inspectorii şcolari. Directorii şi părinţii au fost avertizaţi de ministrul Educaţiei să respecte legalitatea examenelor din această vară, informeaza Gandul.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, după o întâlnire avută cu senatorii PSD, că a avut în această dimineaţă o videoconferinţă cu inspectorii generali şi liderii de sindicat în care le-a cerut acestora să interzică orice colectare de bani pentru protocol, indiferent de motiv. Ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că nivelul subiectelor va fi "mediu plus", subliniind că în alţi ani subiectele au fost concepute de parcă "erau olimpiade naţionale".
“Nu există subiectul protocol, nu există niciun alt subiect, organizarea acestor examene se poate face din fondurile alocate de la bugetul statului”, a spus la Parlament Ministrul Educaţiei.
El a adăugat că i-a rugat pe directorii şcolilor, pe inspectorii generali şi pe reprezentanta asociaţiei de părinţi să le transmită un mesaj foarte clar părinţilor pentru ca aceştia să aibă grijă cu ce bani trimit la şcoală copiii.
„Repet, nu au voie să aloce bani sau să strângă bani pentru niciun fel de activitate asociată examenelor. Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie. Şi anul trecut am transmis mesaje în acest sens. Aş vrea să-i rog pe cei care vor să se joace cu legea să vadă cazurile identificate şi ce s-a întâmplat cu oamenii respectivi care au fost daţi afară din sistem, nu mai sunt cadre didactice, sunt oameni care au dosare penale, sunt oameni care au fost condamnaţi definitiv şi irevocabil pentru elemente de corupţie şi fraudă la examene”, a precizat ministrul Pricopie.
El a adăugat că mesajul ministerului este unul foarte simplu: "Nu ne jucăm".