Ministrul Energiei, bruscat de George Simion la tribuna Parlamentului: ”Ești un hoț!”

L. G. | 07.02.2022

În timp ce Virgil Popescu își susținea discursul, George Simion, liderul AUR, s-a dus la tribună și l-a bruscat. Concret, l-a apucat de după umeri și a început să îi urle în față ”Ești un hoț”.

Pe aceeași temă

„Domnule președinte, pot să îi spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin și să-i spună să ieftinească gazul?”, spune Virgil Popescu la microfon.

 

În acel moment Simion se duce lângă el, îl apucă de după umeri și îi zbiară în față „ești un hoț!”, moment în care Popescu i-a spus „eşti un prost”.

 

„La Rusia cu domneavoastră!” a strigat şi Virgil Popescu.

 

„Rog chestorii să îi îndepărteze pe domnul Simion. Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru!”, a intervenit preşedintele de şedinţă, social-democratul Daniel Suciu, care a cerut ca liderii de grup să se apropie de tribună.

 

Ulterior Suciu a adăugat: „Stimaţi colegi, e pentru prima oară în istoria parlamentarismului când un ministru, în timp ce îşi susţine discursul, este agresat fizic. În aceste condiţii eu nu pot să continui şedinţa. Convoc şedinţa Biroului Permanent. Declar şedinţa închisă”, a spus Suciu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22