Pe aceeași temă
Popescu a precizat că așteaptă raportul ANPC pentru a afla ce furnizori nu au emis facturile cu compensare şi plafonare, precizând că riscă inclusiv ridicarea licenței. Potrivit ministrului, de luni au început să trimită facturile conform noii legi toți marii furnizori.
”Probabil că acest lucru s-a făcut în urma sesizării mele către ANPC şi a controlului care este încă în desfăşurare. Din datele pe care le am până acum, un singur mare furnizor a fost pregătit şi a emis facturile aşa cum trebuie, cum scrie în lege”, a mai afirmat Popescu.
Ministrul Energiei a anunţat că se pregătesc şi după data de 1 aprilie scheme de ajutor pentru consumatorii casnici, pentru a reduce TVA de la 19% la 5%, în paralel cu scoaterea din preţul energiei electrice a bonusului de cogenerare şi a tarifului de certificate verde, proiectul de OUG urmând să intre în şedinţa de Guvern cât mai curând.
Virgil Popescu a mai arătat că premierul a propus şi toţi au fost de acord să se facă o modificare pe această lege, astfel încât furnizorii să fie obligaţi să refacă facturile pe care nu le-au emis.
”Vina de a nu face facturile este clar exclusivă a furnizorilor şi aştept raportul ANPC, să fie prezentat public”, a mai arătat ministrul Energiei, afirmând că beneficiarii trebuie să verifice dacă în factură apare rubrica de compensare şi plafonare.