Ministrul Energiei în corzi: USR depune moțiune simplă împotriva lui, PSD îl critică zilnic

L. G. | 23.08.2022

Crește tensiunea politică: USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe tema facturilor. El este și ținta atacurilor repetate ale PSD, care îi cere demisia.

Pe aceeași temă

USR a anunțat că va depune moțiune simplă împotriva lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat marți Cătălin Drulă, care a făcut apel la PSD să voteze moțiunea.

USR îl acuză pe Virgil Popescu că, prin măsurile luate în criza facturilor, a dus la îndatorarea bugetului de stat cu 30 de miliarde de lei.

Ministrul liberal al Energiei este de câteva zile și ținta criticilor directe sau voalate ale PSD, partenerul de coaliție al PNL. În timp ce deputatul PSD Mihai Weber l-a numit marți ”incompetent”, liderul PSD Marcel Ciolacu l-a somat luni pe Popescu să propună o nouă soluție pentru rezolvarea crizei facturilor.

În aceste condiții, e de urmărit cum vor vota parlamentarii PSD la moțiunea simplă împotriva lui Virgil Popescu. Reamintim că votul la moțiunile simple are doar efecte politice: un eventual vot în favoarea moțiunii nu produce automat demiterea ministrului, dar îi slăbește semnificativ puterea.

„După 3 ani în care ministrul a fost doar spectator în fotoliu, românii plătesc facturi uriașe la energie și sărăcesc pe zi ce trece.

Europa de Vest adoptă măsuri care au fost propuse și în România de USR, dar între timp Virgil Popescu duce România către o iarnă extrem de dificilă. Măsurile luate de PSD și PNL au îndatorat România cu 30 miliarde lei, bani pe care îi vor plăti copiii și nepoții noștri. Este evidentă lipsa de capacitate a lui Virgil Popescu, dar PSD e la fel de vinovat pentru criza din energie. A făcut până acum scut în jurul ministrului Popescu. Ei l-au salvat la precedentele două moțiuni depuse de USR. Acum e momentul (în ceasul al 13-lea) ca PSD să arate un minim de responsabilitate pentru țara pe care o guvernează.

Virgil Popescu trebuie demis urgent dacă vrem să trecem această iarnă cu bine”, arată Cătălin Drulă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22