Ministrul Finantelor din Bulgaria a fost demis, in urma protestelor impotriva facturilor ridicate la electricitate

Fara Autor | 18.02.2013

Pe aceeași temă

Ministrul bulgar al Finantelor, Simeon Djankov, a fost demis luni, dupa manifestatiile organizate in circa 20 de orase impotriva facturilor ridicate la electricitate, la care au luat parte zeci de mii de persoane, a anuntat premierul Boiko Borisov, potrivit AFP.

"Primul ministru a propus parlamentului eliberarea lui Simeon Djankov din functia de vicepremier (insarcinat cu portofoliul economiei si finantelor) si din cea de ministru al Finantelor".

Djankov, care a implementat o politica de austeritate, este unul dintre cei mai putini populari membri ai guvernului, cu o rata de aprobare de 11%, potrivit unui sondaj Gallup.

Ministrul Dezvoltarii regionale, Liliana Pavlova, va ocupa postul de vicepremier. Ea este ministrul cel mai popular din guvern, cu 30% cota de popularitate.

Guvernul l-a demis la sfarsitul lunii ianuarie pe presedintele Comisiei de Stat a regularizarii energetice, Anguel Semerdjiev, iar Uliana Ivanova, care a ocupat functia dupa el, a demisionat duminica, fiind implicata intr-un scandal de vanzare ilegala de tigari pe un site.

Aceasta remaniere, pe care Parlamentul trebuie sa o aprobe miercuri, survine dupa manifestatii care au reuni zeci de mii de cetateni din toata tara, impotriva facturilor crescute de la sfarsitul lunii ianuarie, in timp ce guvernul intarzie liberalizarea pietei energetice.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22